Trăim într-o lume francofonă

Ieri am văzut 2 reclame consecutive cu melodie franţuzească pe fundal. Frumos. Ştiu că nu are nicio legătură cu faptul că azi se sărbătoreşte Ziua Francofoniei. Doar nu se fac reclame în fiecare zi. Dar îmi place să cred că da.Sunt o mare fană a limbii franceze, a culturii lor si a tot ce ţine de ei.
Ieri a fost în holul central o activitate dedicată acestei minunate zile, de care bineînţeles că am auzit din întâmplare, o activitate spontană, amuzantă, după care m-am minunat câte talente care aşteaptă să fie descoperite sunt la noi în liceu.
Vreau în primul rând să îmi cer scuze dacă am râs cănd nu trebuia sau am fost puţin cam gălăgioasă, dar .....nu mai vorbisem de mult cu Lari.
Vreau să vă felicit pe toţi....mi-aţi făcut ziua frumoasă, şi sunt sigură că nu numai mie.
Dar în mod special mi-au plăcut Tina, care a cântat superb, a avut o atitudine şi un accent foarte franţuzeşti, Irina de la 9 G, care mi-a ridicat părul de pe mâini cu "Je t'aime" şi Roxana cu Petruţ, care au fost geniali. A, să nu uit de Dragoş, pianistul.În principiu toţi au fost foarte frumoşi şi au cântat bine, dar ei au reuşit să ma hipnotizeze.
A fost şi un moment care m-a amuzat foarte mult, micuţa "piesă de teatru" în care Romeo şi Julieta(fete "amândoi", bineinţeles) au spus nişte replici în franceză, stând cu mâinile la spate, la un metru şi ceva una de alta. Replici pe care le-au uitat şi pe care le şoptea profa, greşind rândul, din când în când. Sunt puţin rea, dar a fost hilar. Oricum, intenţia contează. Ador adunările astea în holul central, unde mă simt atât de bine, unde se adună lume se cântă şi se ţin discursuri despre motivul pentru care ne aflăm acolo, de la care se face o adevarata istorie, pe care nu o ascultă nimeni.
În orice caz, ador ziua asta a francofoniei, când îmi amintesc mereu că încă mai sunt iubitori de limbă franceză, de ce vreau să fac facultatea în Franţa, şi de ce ador să aud franceza vorbindu-se în jur.
Vă las să va delectaţi auzul cu această superbă melodie.

Educaţie prin mass-media

Mergeam eu joi seara pe la 7 liniştită spre casă când aud prin dreptul fostei curţi de apel "STAI BĂ, CĂ TRAG!!!" şi nici nu am avut timp să ma dezmeticesc bine că simt o durere în ceafă. M-am întors frecându-mi capul, mirată că mai sunt încă în viaţă, să imi văd "agresorul": un puşti până în 10 ani care fără măcar să se uite spre mine îmi aruncă un "scuze, tanti" şi fuge după un alt puşti, amândoi râzând şi spunând ceva din care am înţeles numai "bă".
Am plecat mirată mai departe cu un cucui nu prea mare, râzând în sinea mea. Băi frate, asta da "atentat". Apoi am stat şi m-am gândit, caţi oameni am împuşcat eu în cap când eram mică?..chiar şi cu bile de plastic. Deşi încă mai am cucuiul. Ar cam trebui să mă obişnuiesc şi eu cu "noua generaţie". Apoi mă gândesc, nu prea fericită că nu mai e mult până să zic "pe vremea mea".OMG, cum trece timpul....şi în puii mei...tanti? Asta da semn că timpul trece.
Ideea e că sunt puţin săriţi copii aştia care s-au născut cu tehnologia în braţe. Şi am ajuns la concluzia că tipii cu pistoalele sunt încă un caz fericit.Miercuri, din întâmplare, m-am uitat 5 minute pe Minimax. Am rămas prostită în faţa televizorului. Nişte mâzgâlituri care îşi dădeau în cap una alteia şi spuneau replici tâmpite. Dar tâmpite pe bune. Apoi reclamă la un alt desen animat. Nişte chestii fără formă care spuneau numai tâmpenii însoţite de nelipsita violenţă. Imi aminteam de Tom & Jerry, de Scooby Doo, de Sailor Moon. Nu zic acum că desenele animate de "pe vremea mea" erau numai cu îngeraşi şi chestii drăguţe. Dar măcar aveau un sens. Măcar erau amuzante, chiar şi fără cuvinte, care daca erau, oricum nu le înţelegeam pentru că de obicei erau în engleză. Şi în plus aveau muzică clasică pe fundal.
Acum, îţi propun un lucru:deschide televizorul, caută un program pentru copii, uită-te jumate de oră şi apoi dă-mi dreptate. Ştii şi tu că aşa e. Şi mă mir că mai am curajul să mă întreb de ce sunt "împuşcată" pe stradă.
Păi ce să faca aceşti copii dacă nu să copieze ceea ce văd? Şi cine le spune că nu tot ce văd sau aud e bun? Că pentru a deveni oameni integri trebuie să facă diferenţa între ce îi ajută să evolueze şi ce nu? Cum să le spunem că trebuie să facă alegeri care le schimbă viaţa, chiar şi alegerea de a citi o carte în loc să piarda 2-3 ore în faţa televizorului?
Asta e mass-media noastră, aştia suntem noi, care nu ştim să formăm copiii, cei care vor plăti impozitele din care noi ne vom lua pensiile, dacă tot simt că îmbătrânesc. Acum, de dragul vremurilor trecute, în caz că vă mai amintiţi de celebrii Tom & Jerry: 

Schimb de personalitate

Copil fiind, recunosti ca macar o data ai probat pantofii sau rochiile mamei, ai vrut sa vezi cum iti sta machiata(in cazul fetelor), ai stat in bratele tatalui si "ai condus" masina, ti-ai masurat inaltimea sa vezi cat ai mai crescut, ti-ai facut planuri de viitor.
De cate ori pe zi ai spus sau macar ai gandit" cand o sa fiu mare, o sa fiu...sau o sa-ti arat tie"...Mai tii minte cand aveai musafiri si te strecurai si tu in camera, incercai sa fii atenti la discutii, sa iti spui chiar parerea?
Iti amintesti cand radeai de ceilalti copii ca inca se mai joaca cu papusi, respectiv masinute, ca se mai uita inca la desene animate, ca mai vine cu mama la scoala, ca mai e inca pedepsit?
De cate ori te-ai gandit ca abia astepti sa fii mare sa poti fuma si bea cafea, purta tocuri?
Si acum spune-mi...cat timp din copilaria ta ai risipit cu astfel de ganduri, frustrari, acivitati? Cate vise se puteau naste in acest timp? Cate lumi puteai crea? Cate zambete inocente ai risipit pentru "iubirile neimplinite pentru copiii de sex opus", care in loc sa te sarute, cum facea prietenul surorii tale mai mari, te trageau de cozi, te imbranceau si radeau de tine?
De ce ai cautat maturizarea prematura, copil nesabuit? De ce nu ai profitat la maxim de copilaria ta, de chipul tau de inger, de puterea de a face totul posibil? De ce incepi sa porti tocuri, sa fumezi, sa te machiezi? De ce cresti? De ce VREI sa cresti? Nu intelegi ca tu esti cel mai fericit om de pe planeta?
De ce vezi oameni trecuti de prima tinerete care se joaca in zapada ca niste prunci, care incep sa rada la cea mai copilareasca gluma, care zambesc pentru orice privire? Si nu intelegi nimic...Nu ii intelegi pe cei mari cand iti spun...daca as mai fi si eu ca tine...nu le intelegi disperarea de a cauta copilaria, nepuntinta de a o mai gasi.
Dar tu, tu care ai trecut prin atatea, care ai dus atatea lupte cu viata fara sa castigi nimic. Dar si fara sa pierzi ceva...tu de ce nu esti multumit? De ce vrei inapoi ce ai pierdut si nu mai poti recupera? DOar stii ca trecutul nu mai vine inapoi. Sau cel putin asa spun ei...Ce alte optiuni mai ai in afara de realitatea oferita pe tava?
Asa vor fi mereu lucrurile. Mereu vom fi nemultumiti cu ce avem, ca apoi sa tanjim dupa ce am avut, dar nu am vazut din cauza dorintelor de a avea mai mult. De fapt aveam totul. Acum s-a dus.
"Carpe diem quam minime credula postero."Horaţiu.

8 Martie, Ziua internationala a femeii

Fiecare femeie mergea cu zambetul pe buze, cu cel putin o floare in mana. Peste tot auzeam urari, simteam surasuri, bucurii ascunse si hranite de inceputul de asa-zisa primavara. Toate femeile pareau azi trimise de natura sa infrumuseteze, sa inveseleasca pamantul asta inghetat.
Barbatii, adolescentii, copiii erau fericiti, nelinistiti, incantati ca au fata de cine sa isi arate generozitatea, au pe cine felicita si pot fi romantici fara sa para prea sentimentali.
O zi frumoasa! Felicitari tuturor femeilor carora li se datoreaza atmosfera de azi, care prin farmecul, gratia si frumusetea lor de zeite aduc zambete la fiecare pas. Multumim naturii pentru generozitate.

Vina de a te fi nascut in locul nepotrivit sau poate la momentul nepotrivit

Ai simtit vreodata o strangere de inima cand ai mers pe strada si la vreun colt ai vazut copii cersind, cu lacrimi in ochi, zgribuliti, murdari, cu vise sfaramate?
Te-au trecut vreodata fiorii cand ai vazut imagini din lumea a treia cu copii scheletici, morti de foame sau de sete, cu priviri goale, pierdute?
Ai asistat vreodata la vreo inmormantare la care sa fi vazut langa sicriu copii singuri, cu priviri de oameni maturi, gata sa infrunte viata in cele mai oribile aspecte ale ei?
Te-ai imaginat vreodata in locul unor oameni care tocmai au fost loviti de vreun cutremur, uragan, inundatie sau vreun alt hazard natural si au ramas doar cu hainele de pe ei, uneori nici macar cu atat?
Cu ce sunt vinovati acesti oameni de primesc asemenea lovituri? Cu ce au gresit ei de trebuie sa indure asemenea chinuri, suferinte, deceptii? Ce crima oribila au comis de trebuie sa se lupte ca in jungla pentru o bucata de paine, sau mai rau, pentru o gura de apa? Cand altii au bani de ar putea hrani jumatate de planeta si multi nici macar nu au mostenitori? Mereu ii compatimesti, nu-i asa? Ai vrea sa ii ajuti, dar nu ai cum...ai si tu problemele tale, copiii tai de crescut, facturile tale de achitat. Oricum totusi "bine ca nu ti se intampla tie asa ceva", nu? Astea le vezi doar la televizor, e ceva ce nu concepi sa te izbeasca deodata.Ei bine, probabil asa au gandit si ei cu o secunda inainte de a se se izbi de intamplarea care le-a schimbat viata, probabil cu gandul asta au fost adusi pe lume. Esti sigur? Esti sigur ca esti la adapost, ferit de pericole, ca astea le vezi numai la TV? Mai gandeste-te o data...

Restrictie pentru ninsoare

Am inceput sa cred ca ninge numai in zilele pare.Sau din 3 in 3 zile? Uneori pierd notiunea timpului.
Deci, "interzisa stationarea in zilele impare pentru zapada", ca sa vorbesc in termeni legislativi, sperand ca ma va ajuta laexamenul de vineri. De mult nu am mai avut un 8 martie atat de alb. Avantaje si dezavantaje. Dar oricat mi-ar placea iarna, anul asta mi-a ajuns. Vreau Soareeee!!!
Azi a venit pentru a treia oara iarna in "iarna asta". Si sper ca si pentru ultima data. E atat de frumos cand ninge...si cand tu stai undeva la fereastra, la caldurica.
Dar speranta moare ultima, deci nu e o crima ca inca mai sper la o primavara normala, in care, in cel mai rau caz sa "ploua infernal"...

Subiecte "europene"

Am observat ca de vreo 3 ani încoace de când cu UE, la toate concursurile, proiectele şi lucrurile care necesită puţină imaginaţie se bagă subiecte despre societate, UE, adolescentul modern, si lucruri ştiute de toată lumea pe care nu trebuie decât să stii să le înşiri întrun mod frumos.
Unde sunt eseurile cu temă filozofică, pentru care ai nevoie de o anumită cultură? Alea care ]ncep cu "Imaginaţi-vă că sunteţi..."În ritmul ăsta imaginaţia noastră doarme şi se plafonează. De parcă devenim mai europeni dacă scriem despre cum ar trebui să fie un tânăr european. Mi se par din ce în ce mai plictisitoare şi fără substanţă concursurile astea.
Frustrare dupa olimpiada de franceză în care mi s-a cerut să scriu un eseu argumentativ întrebându-mă dacă sunt de părere ca societatea actuală cere prea multe de la tinerii din ziua de azi. Întrebare retorică.
Prefer să nu îmi bat capul încercând să dezleg lucrurile astea şi fiind curioasă dacă ungurii sau bulgarii au scris asemenea eseuri. Voi presupune că da şi că face parte din procesul adaptării această "înţelegere" a fenomenului cu care ne confruntăm: integrarea în Uniune, deşi a avut loc acum 3 ani. Încă mai aştept temele interesante de eseuuri sau proiecte. Probabil asta se va întâmpla când vom fi consideraţi "adaptaţi" adică după o cale lungă şi multe aşteptări. Până atunci cred că nu pot decât să mă adaptez şi eu societăţii şi să dezbat împreună cu ceilalţi "problemele omului modern." Neah...mai bine citesc o cartesau mă uit la un film. Îmi povestiţi voi după.

Îmi cântă în cap de azi dimineaţă

Dependentă de dans

Dans, dans, dans...poate veţi spune..mda..merg poimâine in Kremlin şi mă rup....Nu la genul ăsta de dans mă refer.
Mă refer la dansul din timpurile în care nu oricune ştia să danseze. La clasicele valsuri si la pasionantele stiluri latino. Cu paşii şi atitudinea caracteristică, entuziasmul şi talentul de care ai nevoie. Cred că mulţi dintre voi au simţit nevoia să înveţe să danseze, au simţit ritmurile latino şi au dansat în gând. Dar câţi aţi recunoscut că vă place? "Ce bă...astea îs dansuri de homosexuali" şi în gând probabil zic (da mi-ar plăacea totuşi să ştiu să dansez aşa, să conduc aşa o fată, să o ating aşa).
Da...când vezi pe cineva dansând în adevăratul sens al cuvântului, consumând pasiunea pe care o posedă, mai că trebuie să faci un efort să nu te arunci şi tu pe ringul de dans. Am observat cam cu un an în urmă că dansul provoacă o dependenţă dulce de care nu mai scapi niciodată. Creează vise puternice, iluzii si senzaţia că eşti mereu îndrăgostit, "şi nu ştii dacă de dans sau de persoana cu care dansezi", cum a spus una din dansatoarele mele preferate.
E genial cât de elegant te simţi când valsezi, cât de senzual şi puternic pe paşii de tango, frumos şi sensibil când dansezi rumba, şi sexy in cazul în care e salsa sau samba. Sau uneori toate sentimentele la un loc. Mai multe chiar. Nu încerc să fac reclamă, doar vă sfătuiesc să învăţaţi să dansaţi. Şi indiferent că faceţi asta din pasiune, pentru a parea "tare", pentru a impresiona pe cineva sau din alte motive, profitaţi de fiecare pas de dans pe care aveţi ocazia să îl faceţi. Şi pentru cei care râd în momentul ăsta, dansul nu e pentru gay, e pentru gentlemeni, nu e pentru fete bătrâne, e pentru fete care ştiu să îşi pună corpul în valoare (app, dansul formează un corp superb). Şi pentru cei care încă mai râd, nu oricine poate dansa. Probabil voi nu o puteţi face şi vă ascundeţi frustrarea sub râs. Chiar ai nevoie de talent pentru aşa ceva. Restul, keep dancing. Savuraţi-vă dependenţa. Poate peste câţiva ani am plăcerea să vad şi o şcoală latino în oraş, poate şi un festival. Cine ştie...

 

http://www.salsatv.ro/

Că tot veni vorba...

Am uitat să menţionez la început...blogul "s-a născut" pentru că am nevoie de el întrun proiect. Trebuie să scriu despre tot felul de chestii care se întâmplă în jur şi pe care eu le observ şi le comentez aici. Uneori voi mai scrie şi despre altceva, dar în principal asta va fi tema: activismul civic. Accept sfaturi, critici, propuneri.

Gala de premiere a Concursului National de Creaţie "Vasile Alecsandri" Ediţia a IV-a

Îmi cer scuze că scriu după aproape o săptămână de acest eveniment, dar nu prea am avut chef şi să zic, nici timp, deşi nici nu am încercat să îmi fac.
Să vă explic în ce constă concursul ăsta. În perioada octombrie-noiembrie se trimit din toată ţara creaţii: poezie, proză, dramaturgie, traduceri în franceyă şi engleză din anumite texte de Alecsandri stabilite dinainte . Mai există şi secţiunea de ex-libris care probabil vă întrebaţi ce înseamnă şi veţi fi deyamăgiţi să aflaţi că nu ştiu să vă explic astfel încât să înţelegeţi. De obicei premierea se ţine în decembrie, dar din cauya gripei porcine abia acum am avut ocazia să o susţinem, pierzând între timp şi sponsorizarea principală. Lucrările se premiază în mod anonim, având ca titlu motto-uri, pentru a nu apărea discuţii ca s-a premiat numele în locul lucrărilor. Lucrările premiate se publică întro antologie care apare la fiecare ediţie şi care e dată fiecărui câaştigător. 

Revenind... opinii despre eveniment....a fost ca orice premiere, cu multe discursuri, unele mai interminabile ca altele, muzică de pian oferită de un coleg de generaţie. Cântă superb tipul, prezentarea ediţiei de anul trecut de mine si caştigătoarea de anul trecut, care pot să zic, a ieşit ok.
Cât despre premii, l-am făcut fericit pe d. director că am luat trofeul concursului la secţiunea poezie si alte vreo 2 premii III la proză, respectiv poezie in limba franceză. Atât de fericit că mi-a dat două bucăţi în semn de felicitări. Acum veţi spune woow, ce tare. Băi, sincer, e aiurea să fii premiat pe timp de criză. Pentru toate premiile astea am primit 2 milioane, şi astea din partea comitetului de părinţi, pardon, Asociaţia de părinţi, şi numai pentru că sunt elevă în liceul asta. Premianţii din alte părţi, unii din celălalt capăt de ţară..de prin Satu-Mare şi alte părţi nu am primit decât un caron pe care scrie Diplomă pe un fond frumos.
Acum mă mulţumesc şi cu atât şi cu premiul Glissando, care constă întrun voucher. De 100 de lei mi-am luat ce cărţi am vrut...adica 3 pentru care am plătit şi diferenţa de 28 de lei. Dar nu mă plâng. Important e că a avut loc acest concurs, trecând peste criză şi că în fiecare an ia amploare, tinerii scriu din ce în ce mai bine, cum a zis şi Edward Avram, prof. câştigător al concursului în 2007, care de altfel, a vorbit foarte frumos de drumul bun pe care îl ia literatura în România.
Per total a fost frumos, interesant şi sperăm să mai fie şi ediţii viitoare. Înscrieţi-vă, nu aveţi nimic de pierdut. Spun asta din proprie experienţă. Succes în ale creaţiei!
http://9bgrupamica.edublogs.org/laureati/

"Eu particip" sau "Educatie pentru democratie"

Ma bucură faptul că se introduc în şcoli tot mai multe şi mai diverse proiecte, mai nou pentru educaţia tinerilor ca cetăţeni. Azi a început trainingul pentru proiectul Eu particip sau Educaţie pentru democraţie(nu am reţinut exact care din ele e numele). Important e că au fost vreo 30 de elevi la ora 13:00 în amfiteatru, cei aleşi în urma selectării pe baza unor scrisori de motivaţie si a unor CV-uri. Ideea e că pe parcursul lunii martie ne întâlnim în fiecare joi cu Răzvan, un tip foarte drăguţ şi carismatic, cu multe funcţii importante in politica română şi europeană, care trebuie să ne explice rolul fiecărui organ public(sper că e corect termenul). Şi la sfârşitul trainingului vom şti ce funcţii are fiecare politician, şi cui trebuie să ne adresăm ca cetaţeni ai acestei iubite Românii.
E un început că cineva e interesat ca noi, simplii tineri cetăţeni să ne cunoaştem drepturile şi să comunicăm cu drăguţii de politicieni (din câte am înţeles vor veni şi ei la următoarele întâlniri).
La finalul acestor întâlniri se vor alege parcă 10 elevi care vor face o vizită la Parlament şi vor cunoaşte oameni importanti.
Până atunci, profitaţi de ore toţi participanţii, sunt amuzante şi chiar se învaţă lucruri faine din ele. Şi să nu uităm de trainer, care e un drăguţ.