vineri, 5 noiembrie 2010

Zilnic vad in jurul meu oameni incruntati, ingrijorati, negativi. Spun mereu ca au probleme, ca nu merge asa cum trebuie, etc, etc. Probleme peste tot. Ma intrebam ieri in autobuz care sunt "necazurile" care ii framanta, ce probleme existentiale au?
In jur se discuta numai de bani, haine, note de la scoala, sex. Lucruri materiale, senzoriale. Asta sa fie incredibila "fiinta rationala", care se aseamana cu divinitatea, care e "centrul Universului"? Sau oare astea sunt doar aparente, cand de fapt toti acesti oameni au o viata interioara intensa, intrebari care nu ii lasa sa doarma, ganduri profunde si complexe?
Bineinteles, nu putem fi toti intelectuali. Nici nu trebuie. Lumea functioneaza dupa un anumit echilibru, pentru al carui bun demers trebuiesc facute sacrificii. Dar cat de plictisitoare poate fi o viata a unui om care se limiteaza intr-atat incat sa fie deprimat ca nu isi poate cumpara vreo haina sau ca vecina are par mai frumos?


Daca ne hranim doar cu aparente, cu lucruri facute superficial, gandite superficial, uniform, banal, devenim asemenea gandurilor noastre. Liberi sunt cei cu ganduri libere.


Dar, ma mai intreb, daca se cheltuie atata energie in viata materiala, ce consecinte va avea aceasta slabire a spiritului asupra noastra ca Tot? Ce va fi dupa viata de acum, daca spiritul nostru e in stare de nou-nascut? Un fel de om al pesterii, necioplit, needucat, complet necunoscator? Va sti el sa faca ce trebuie pentru a ne asigura continuitatea noastra ca specie, ca Oameni? Si daca ne terminam aici, odata cu lumea empirica, ce sens are sa ne facem atatea griji zilnice? Daca tot traim material, nu mai bine ne bucuram de tot ce e material in jurul nostru? Si totusi tot ceilalti sunt mai fericiti. Cei care cauta, desi nu gasesc nimic. Ce este omul?