duminică, 6 februarie 2011

cand simti ca moartea e aproape...

ce faci? Intri in panica? Incepi sa plangi? Te napadesc amintirile? Regreti lucruri pe care le-ai facut sau nu?




Sau e doar un sentiment lin de impacare, ii privesti pe cei din jurul tau parand ca le multumesti ca sunt cu tine in ultimele tale clipe desi stii ca tot singur vei intra in moarte, poate lipsit de amintiri si emotii. Sau poate nu.



De ce ne temem de moarte mai mult ca de viata? Ambele sunt imprevizibile, doar ca viata ne da impresia ca o controlam. Iluzia ca suntem stapani pe ea si ca o putem schimba. Iluzia... Niciodata nu stim de fapt ce se va intampla in secunda urmatoare. Tic-tacul ceasurilor sunt mereu prezente sa ne aminteasca faptul ca suntem muritori. In cel mai sinistru mod posibil. Masochismul oamenilor a inventat ceasul.



Si la urma urmei cu ce e diferita Moartea de Viata?

vineri, 5 noiembrie 2010

Zilnic vad in jurul meu oameni incruntati, ingrijorati, negativi. Spun mereu ca au probleme, ca nu merge asa cum trebuie, etc, etc. Probleme peste tot. Ma intrebam ieri in autobuz care sunt "necazurile" care ii framanta, ce probleme existentiale au?
In jur se discuta numai de bani, haine, note de la scoala, sex. Lucruri materiale, senzoriale. Asta sa fie incredibila "fiinta rationala", care se aseamana cu divinitatea, care e "centrul Universului"? Sau oare astea sunt doar aparente, cand de fapt toti acesti oameni au o viata interioara intensa, intrebari care nu ii lasa sa doarma, ganduri profunde si complexe?
Bineinteles, nu putem fi toti intelectuali. Nici nu trebuie. Lumea functioneaza dupa un anumit echilibru, pentru al carui bun demers trebuiesc facute sacrificii. Dar cat de plictisitoare poate fi o viata a unui om care se limiteaza intr-atat incat sa fie deprimat ca nu isi poate cumpara vreo haina sau ca vecina are par mai frumos?


Daca ne hranim doar cu aparente, cu lucruri facute superficial, gandite superficial, uniform, banal, devenim asemenea gandurilor noastre. Liberi sunt cei cu ganduri libere.


Dar, ma mai intreb, daca se cheltuie atata energie in viata materiala, ce consecinte va avea aceasta slabire a spiritului asupra noastra ca Tot? Ce va fi dupa viata de acum, daca spiritul nostru e in stare de nou-nascut? Un fel de om al pesterii, necioplit, needucat, complet necunoscator? Va sti el sa faca ce trebuie pentru a ne asigura continuitatea noastra ca specie, ca Oameni? Si daca ne terminam aici, odata cu lumea empirica, ce sens are sa ne facem atatea griji zilnice? Daca tot traim material, nu mai bine ne bucuram de tot ce e material in jurul nostru? Si totusi tot ceilalti sunt mai fericiti. Cei care cauta, desi nu gasesc nimic. Ce este omul?

duminică, 17 octombrie 2010

Ce sunt alegerile importante?

Sunt intr-o perioada in care se presupune ca trebuie sa fac alegeri care vor fi bazele viitorului meu. Dificil moment...toata lumea te sfatuieste, incearca sa iti fie de folos, dar mai mult te dau peste cap cu parerile si asteptarile lor.


tu...habar nu ai ce vrei...te uiti in jur, vezi toata lumea stresata, muncind pentru a-si atinge telul....pentru a intra pe drumul pe care si l-au ales....tu inca "la rascruce de drumuri", te invarti in cerc si te uiti confuz la toate drumurile care ti se deschid...te intrebi unde se termina. te intrebi cine e persoana de la capatul drumului care cu multi ani inainte se afla pe locul unde te afli tu, cu gandurile si fricile tale...cum va fi, cum ar putea fi, cum nu va fi....


hmm....


 "dar eu cu cine votez?"
voi opta pentru cea mai grea alegere, desi pare cea mai simpla: sa fac ce imi place. sper sa descopar curand ce anume si cum pot lega asta de o facultate.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

explicare articole anterioare

Nu stiu ce efect au articolele scrise pe blogul asta asupra unora, care le citesc...
Dar scriu asta pentru ca in rastimp de jumatate de ora mi-au fost reprosate unele lucruri. Fiecare intelege altceva din ele, dupa starea pe care o are, ideile diferite...e normal, doar nu suntem toti la fel... avem mereu ganduri noi, experimentam noutatea, devenim mai complecsi in fiecare clipa.drept dovada, acum doua articole spuneam total altceva.
(ca idee, ultimele 3 articole au fost scrise acum ceva timp, dar nu le publicasem)
In articolul precedent nu indemnam pe nimeni la izolare. Spuneam doar ca din cand in cand ar trebui sa mai privim si in noi insine, sa luam si decizii personale, sa nu ii mai lasam pe altii sa judece ce e bine si ce nu pentru noi.
Si melodia pe care am pus-o, din filmul "into the wild" nu e acolo pentru a intari ce am spus prin filmul respectiv. Morala filmului e cu totul alta decat ce aberez eu aici, stiu asta.
Si asa cum mi-a spus un prieten " omul e fiinta sociala si nu are cum sa progreseze de unul singur.trebuie sa existe un echilibru". Dar asta nu inseamna ca trebuie sa se piarda in societate si in aparentele ei, ceea ce se cam intampla daca va uitati in jur.

Stiu ca am un stil nu prea clar in a ma exprima si trec de la o idee la alta, fapt pentru care de multe ori sunt gresit inteleasa, dar nu prea stau sa imi asez ideile in ordine. Las asta in voia degetelor.:)

in societate...

e greu sa traiesti in societate, cu atatia oameni in jur care sunt atenti la fiecare pas pe care il faci, care abia asteapta sa faci o greseala pentru a te plange si a-ti da sfaturi.
e greu sa iti alegi propriul drum in viata cand ai atatia oameni in jur care asteapta ceva de la tine si pe care nu vrei sa ii dezamagesti... Cum poti auzi ce iti spune Eul tau intim cand e atata zgomot oriunde privesti? cum sa infrunti o societate intreaga pentru a face ce simti si pentru a trece peste prejudecatile celorlalti?
ce alegi? sa multumesti slabiciunile celorlalti sau sa te implinesti ca om?
sa fii un om model, de succes, puternic si invidiat sau impacat cu tine insuti si armonizat cu fiinta ta interioara? pentru ca adevaratii noi nu se arata niciodata celorlalti.

se crede ca oamenii singuri sunt niste nefericiti. de ce? pentru ca au atata timp pentru ei insisi? ca se pot gandi la lucrurile care conteaza fara a fi perturbati de superficialitatile societatii?
majoritatea se teme de singuratate...de fapt de ce ar putea afla in singuratate, de adevarurile care tipa, urla in ei, dar nu sunt auzite ..volumul vietii exterioare e dat la maxim si acapareaza totul: timp, energie vitala, forta personala.
nu va mai lasati modelati de invidiile celorlalti si descoperiti-va pe voi insiva. asta se poate face doar in singuratate. Astupati-va urechile la palavragelile societatii si ascultati-va vocea interioara.good luck!

filmul bate viata

de multe ori mi s-a intamplat sa zic: "e ca in filme".
filme inspirate din realitate. dar daca sunt inspirate din realitate se uita sa se precizeze ca la un moment dat exista un punct de ruptura, cand imaginatia oamenilor scapa de sub control si realitatea lasa loc viselor neimplinite despre lumi ideale...
zambesti dupa ce il vezi si ramai cu o stare de bine, cu ideea ca totul se va rezolva de la sine si nu are cum sa fie decat bine.
dar asa e si in viata reala?
sau poate de asta filmele se termina in momentele de maxima fericire? pentru ca apoi sa vina caderea libera...

Multi sunt cei ce traiesc "in filme". Nu vor sa accepte realitatea, dar o modeleaza dupa lumea cinematografica...spun replici ca scoase din filme si fac gesturi teatrale, poate doar din speranta ca se va termina ca pe ecran.
Acestia sunt probabil cei mai dezamagiti de viata. Cand realitatea ii izbeste se ascund,si asteapta sa se trezeasca, asteapa ca totul sa fie cum era inainte, sa dea backward pe bs player, eventual sa inceapa o melodie trista pe fundal.
Treziti-va oameni buni! Viata e reala! Si trece pe langa voi ranjind nepasatoare cat asteptati voi un erou de film sa va salveze...Folositi-va cuvintele care zac in voi, nu mai vorbiti in replici de film! Construiti-va propriul scenariu! Acela in care nu exista buton de inainte si inapoi. Prezentul e aici si acum.
 Vizionare placuta!

Intr-o zi oarecare...

...cand Soarele parca nu mai e asa luminos cum era inainte, cand ai vrea sa pleci undeva, oriunde, dar portofelul e gol, cand parca norocul te-a parasit, te simti singur si ai vrea doar sa inchizi ochii si sa scapi de toate, sa fii pe o plaja intr-un colt uitat de lume, dar cand ii deschizi si vezi muti oameni care se uita urat la tine si au pe buze intrebarea "ce mai e si cu asta?", iti vine sa urli, sa te ridici la cer si sa te izbesti de pamant odata cu tot sictirul din lume, cu toate gandurile negative, sa razi intr-un hohot dureros, sa razi pentru toata lumea care nu are curajul sa o faca, sa razi cu lacrimi sa razi plangand....sa razi...


aminteste-ti totusi ca e cineva care se gandeste la tine si vrea sa rada cu tine si iti zambeste in momentul ala.si nici macar nu te cunoaste...ca lumea e perfecta si ca fiecare imperfectiune a ei e pentru a fi si mai perfecta.
gandeste-te ca nu esti singur...in singuratatea ta.