Tansparent intro lume materiala

Un om sta pe marginea bordurii, langa ghiseul de bilete. Sta incovoiat, cu privirea in pamant, mainile impreunate, si se uita in jos, ai zice spre pantofii uzi, rupti si murdari. Sau ai putea crede ca astepata pe cineva. Probabil asteapta Moartea, sa il duca ea unde o sti, sa ii dea haine de drum si sa scape de zdrentele pe care le poarta si care sunt mereu pe el de cine stie cate ierni. Plange si nici macar nu incearca sa se ascunda....sa pastreze ideea ca "un barbat nu plange niciodata". Cui ii pasa?
De un minut de cand il privesc au trecut zeci de oameni pe langa el..fara ca macar sa intoarca privirea spre el, ca si cum ar face parte din peisaj. "De ce am incerca sa il ajutam? Nu avem si noi problemele noastre?" Pentru ca suntem oameni? Pentru ca am creat o societate pentru a supravietui? Pentru ca daca nu suntem uniti nu vom reusi niciodata? Pentru ca si pentru ca... Pentru ca atunci cand vezi un animal ii dai ceva de mancare, incerci sa ii faci un bine, atat cat poti. Si nici asta foarte des nu se intampla. Unde a disparut umanitatea din noi? Unde sunt principiile si pe unde ne umbla constiinta?
"Cu ce sunt eu vinovat ca e ala amarat pe marginea strazii? Sa munceasca!" O idee care a trecut prin mintea multora ca o incercare de dezvinovatirii de o vina pe care nu o avem. De fapt purtam toti o parte de vina. Prin simplul fapt ca trecem pe langa el fara nicio tresarire de muschi. S-a gandit cineva ca omul acela poate nu are nevoie de bani, desi putin probabil ,dar poate ca are nevoie de un zambet, de o incurajare, o noua speranta in viata si in Om.
"El a gresit.Sa se descurce". Cine a trecut prin viata fara sa faca o greseala? Nu e ca si cum ai fi avut vreo lectie de invatat, nu ai invatat-o si ai picat examenul. Examenul are mereu "intrebari" la care nu te asteptai, la care ai nevoie de ajutor sa treci peste ele. Si daca ajutorul nu vine din partea noastra, care ii suntem apropiati, care il vedem zilnic stand pe marginea bordurei, gandindu-se si plangand, atunci de unde sa vina?
"Sa munceasca!" Unde? I s-a oferit vreun loc de munca pe care l-a refuzat? Nu prea cred.
Daca nu noi sa avem grija de oamenii "nostri", atunci cine? Cum putem sa ne pastram umanitatea cand cazuri ca cel al omului de pe marginea bordurei vedem la fiecare colt? Cand priviri indiferente te izbesc de cand deschizi ochii pana se intuneca si nu mai vezi nimic...

Feminitatea secolului XXI

Urci in autobuz cu gandul ca ai 15 minute doar cu gandurile personale si cu multi oameni in jur pe care ii poti ignora cu putin efort...
Pe scaunele din fata doua fete tacute, comune, cu priviri sictirite.
"-Fa, o mai stii pe aia care se dadea la Ionut?"
"-Da fa, proasta aia cu ochi albastri, nu?"
"-Ce am batut-o fa....am luat-o de par, am invartit-o si i-am dat cateva bucati, am zgariat-o pe fata"
"-Aa...da si eu am batut-o pe aia"
"-Pai cum fa, daca se da la Ionut...auzi cum a venit imbracat la discoteca..cu o fosta scurta si cu maieu decoltat"
"-Da arata bine proasta"
"-Pai da si Ionut se uita dupa ea.Cum sa n-o bat?"
Discutia are loc cu voce tare, sa stie lumea din autobuz cu cine are de-a face si se termina cu rasete vulgare, insotite de vreo 2-3 injuraturi. Cum sa nu fie desconsiderate femeile din ziua de azi daca astfel de exemplare merg libere pe strada si isi spun "fete", de fapt "fa", pe care il vom luam ca o prescurtare de la "fata".
Inteleg, vrem egalitate in drepturi cu barbatii, si noi putem face ce fac ei, in unele domenii deja i-am intrecut.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne masculinizam, sa nu mai fim femei. Femeia e ceva sublim, e inspiratia principala in ARTA, e partea frumoasa a frumosului. A fi delicata, diafana si mereu stralucitoare prin insasi natura ei, asta inseamna a fi femeie. Cum mai poti cauta la o femeie ceea ce o face femeie, cand mereu in autobuz auzi cate o discutie din asta, daca nu si mai rau, cand in loc sa zambeasca inocent fetele care mai tarziu vor deveni femei, mame, injura cu tigara in gura si eventual scuipa atat de vulgar? Opriti imaginea gresita care se face despre noi! Fiti feminine, invatati arta seductiei, invatati ce inseamna misterul. Poate mai avem o sansa...

Draga Soare, te iubesc!

Am fost atat de trista cand ai plecat...Simteam ca nimic nu mai are sens in viata mea si ca buzele imi erau cusute cu fire de sange, cusute sa nu mai zambeasca niciodata. Imi taraiam picioarele, devenite deodata grele prin balti, prin noroi, prin ramasite de ploaie amagitoare. Calcam pe mizeria care se lipea de mine ca un blestem nenorocit de care nu puteam scapa nici macar sperand...
Credeam ca ma va purifica de dragostea pe care ti-o port. Credeam ca ma voi simti proaspata si gata sa iubesc din nou. Dar nu facea decat sa spele sperantele, visele nebunesti pe care mi le-ai inspirat, fericirea care imi ramasese ca o ultima imagine a ta.
Unde esti acum, Soare? Pe cine iubesti si cine te iubeste? Zilele in care iti mai amintesti de mine si imi mai trimiti cate o raza sunt singurele care ma tin in viata, care imi ajung sa trec prin lumea asta fada, fara sa las urme, fara sa sper si fara sa zambesc.
Dar stiu ca te vei intoarce la mine, Soare...stiu ca nu m-ai putut uita, ca vei veni inapoi. Iti simt caldura, mirosul, mangaierile.

Te astept, iubite Soare!