Zilnic vad in jurul meu oameni incruntati, ingrijorati, negativi. Spun mereu ca au probleme, ca nu merge asa cum trebuie, etc, etc. Probleme peste tot. Ma intrebam ieri in autobuz care sunt "necazurile" care ii framanta, ce probleme existentiale au?
In jur se discuta numai de bani, haine, note de la scoala, sex. Lucruri materiale, senzoriale. Asta sa fie incredibila "fiinta rationala", care se aseamana cu divinitatea, care e "centrul Universului"? Sau oare astea sunt doar aparente, cand de fapt toti acesti oameni au o viata interioara intensa, intrebari care nu ii lasa sa doarma, ganduri profunde si complexe?
Bineinteles, nu putem fi toti intelectuali. Nici nu trebuie. Lumea functioneaza dupa un anumit echilibru, pentru al carui bun demers trebuiesc facute sacrificii. Dar cat de plictisitoare poate fi o viata a unui om care se limiteaza intr-atat incat sa fie deprimat ca nu isi poate cumpara vreo haina sau ca vecina are par mai frumos?
Daca ne hranim doar cu aparente, cu lucruri facute superficial, gandite superficial, uniform, banal, devenim asemenea gandurilor noastre. Liberi sunt cei cu ganduri libere.
Dar, ma mai intreb, daca se cheltuie atata energie in viata materiala, ce consecinte va avea aceasta slabire a spiritului asupra noastra ca Tot? Ce va fi dupa viata de acum, daca spiritul nostru e in stare de nou-nascut? Un fel de om al pesterii, necioplit, needucat, complet necunoscator? Va sti el sa faca ce trebuie pentru a ne asigura continuitatea noastra ca specie, ca Oameni? Si daca ne terminam aici, odata cu lumea empirica, ce sens are sa ne facem atatea griji zilnice? Daca tot traim material, nu mai bine ne bucuram de tot ce e material in jurul nostru? Si totusi tot ceilalti sunt mai fericiti. Cei care cauta, desi nu gasesc nimic. Ce este omul?
vineri, 5 noiembrie 2010
duminică, 17 octombrie 2010
Ce sunt alegerile importante?
Sunt intr-o perioada in care se presupune ca trebuie sa fac alegeri care vor fi bazele viitorului meu. Dificil moment...toata lumea te sfatuieste, incearca sa iti fie de folos, dar mai mult te dau peste cap cu parerile si asteptarile lor.
tu...habar nu ai ce vrei...te uiti in jur, vezi toata lumea stresata, muncind pentru a-si atinge telul....pentru a intra pe drumul pe care si l-au ales....tu inca "la rascruce de drumuri", te invarti in cerc si te uiti confuz la toate drumurile care ti se deschid...te intrebi unde se termina. te intrebi cine e persoana de la capatul drumului care cu multi ani inainte se afla pe locul unde te afli tu, cu gandurile si fricile tale...cum va fi, cum ar putea fi, cum nu va fi....
hmm....
"dar eu cu cine votez?"
voi opta pentru cea mai grea alegere, desi pare cea mai simpla: sa fac ce imi place. sper sa descopar curand ce anume si cum pot lega asta de o facultate.
tu...habar nu ai ce vrei...te uiti in jur, vezi toata lumea stresata, muncind pentru a-si atinge telul....pentru a intra pe drumul pe care si l-au ales....tu inca "la rascruce de drumuri", te invarti in cerc si te uiti confuz la toate drumurile care ti se deschid...te intrebi unde se termina. te intrebi cine e persoana de la capatul drumului care cu multi ani inainte se afla pe locul unde te afli tu, cu gandurile si fricile tale...cum va fi, cum ar putea fi, cum nu va fi....
hmm....
"dar eu cu cine votez?"
voi opta pentru cea mai grea alegere, desi pare cea mai simpla: sa fac ce imi place. sper sa descopar curand ce anume si cum pot lega asta de o facultate.
sâmbătă, 18 septembrie 2010
explicare articole anterioare
Nu stiu ce efect au articolele scrise pe blogul asta asupra unora, care le citesc...
Dar scriu asta pentru ca in rastimp de jumatate de ora mi-au fost reprosate unele lucruri. Fiecare intelege altceva din ele, dupa starea pe care o are, ideile diferite...e normal, doar nu suntem toti la fel... avem mereu ganduri noi, experimentam noutatea, devenim mai complecsi in fiecare clipa.drept dovada, acum doua articole spuneam total altceva.
(ca idee, ultimele 3 articole au fost scrise acum ceva timp, dar nu le publicasem)
In articolul precedent nu indemnam pe nimeni la izolare. Spuneam doar ca din cand in cand ar trebui sa mai privim si in noi insine, sa luam si decizii personale, sa nu ii mai lasam pe altii sa judece ce e bine si ce nu pentru noi.
Si melodia pe care am pus-o, din filmul "into the wild" nu e acolo pentru a intari ce am spus prin filmul respectiv. Morala filmului e cu totul alta decat ce aberez eu aici, stiu asta.
Si asa cum mi-a spus un prieten " omul e fiinta sociala si nu are cum sa progreseze de unul singur.trebuie sa existe un echilibru". Dar asta nu inseamna ca trebuie sa se piarda in societate si in aparentele ei, ceea ce se cam intampla daca va uitati in jur.
Stiu ca am un stil nu prea clar in a ma exprima si trec de la o idee la alta, fapt pentru care de multe ori sunt gresit inteleasa, dar nu prea stau sa imi asez ideile in ordine. Las asta in voia degetelor.:)
Dar scriu asta pentru ca in rastimp de jumatate de ora mi-au fost reprosate unele lucruri. Fiecare intelege altceva din ele, dupa starea pe care o are, ideile diferite...e normal, doar nu suntem toti la fel... avem mereu ganduri noi, experimentam noutatea, devenim mai complecsi in fiecare clipa.drept dovada, acum doua articole spuneam total altceva.
(ca idee, ultimele 3 articole au fost scrise acum ceva timp, dar nu le publicasem)
In articolul precedent nu indemnam pe nimeni la izolare. Spuneam doar ca din cand in cand ar trebui sa mai privim si in noi insine, sa luam si decizii personale, sa nu ii mai lasam pe altii sa judece ce e bine si ce nu pentru noi.
Si melodia pe care am pus-o, din filmul "into the wild" nu e acolo pentru a intari ce am spus prin filmul respectiv. Morala filmului e cu totul alta decat ce aberez eu aici, stiu asta.
Si asa cum mi-a spus un prieten " omul e fiinta sociala si nu are cum sa progreseze de unul singur.trebuie sa existe un echilibru". Dar asta nu inseamna ca trebuie sa se piarda in societate si in aparentele ei, ceea ce se cam intampla daca va uitati in jur.
Stiu ca am un stil nu prea clar in a ma exprima si trec de la o idee la alta, fapt pentru care de multe ori sunt gresit inteleasa, dar nu prea stau sa imi asez ideile in ordine. Las asta in voia degetelor.:)
in societate...
e greu sa traiesti in societate, cu atatia oameni in jur care sunt atenti la fiecare pas pe care il faci, care abia asteapta sa faci o greseala pentru a te plange si a-ti da sfaturi.
e greu sa iti alegi propriul drum in viata cand ai atatia oameni in jur care asteapta ceva de la tine si pe care nu vrei sa ii dezamagesti... Cum poti auzi ce iti spune Eul tau intim cand e atata zgomot oriunde privesti? cum sa infrunti o societate intreaga pentru a face ce simti si pentru a trece peste prejudecatile celorlalti?
ce alegi? sa multumesti slabiciunile celorlalti sau sa te implinesti ca om?
sa fii un om model, de succes, puternic si invidiat sau impacat cu tine insuti si armonizat cu fiinta ta interioara? pentru ca adevaratii noi nu se arata niciodata celorlalti.
se crede ca oamenii singuri sunt niste nefericiti. de ce? pentru ca au atata timp pentru ei insisi? ca se pot gandi la lucrurile care conteaza fara a fi perturbati de superficialitatile societatii?
majoritatea se teme de singuratate...de fapt de ce ar putea afla in singuratate, de adevarurile care tipa, urla in ei, dar nu sunt auzite ..volumul vietii exterioare e dat la maxim si acapareaza totul: timp, energie vitala, forta personala.
nu va mai lasati modelati de invidiile celorlalti si descoperiti-va pe voi insiva. asta se poate face doar in singuratate. Astupati-va urechile la palavragelile societatii si ascultati-va vocea interioara.good luck!
e greu sa iti alegi propriul drum in viata cand ai atatia oameni in jur care asteapta ceva de la tine si pe care nu vrei sa ii dezamagesti... Cum poti auzi ce iti spune Eul tau intim cand e atata zgomot oriunde privesti? cum sa infrunti o societate intreaga pentru a face ce simti si pentru a trece peste prejudecatile celorlalti?
ce alegi? sa multumesti slabiciunile celorlalti sau sa te implinesti ca om?
sa fii un om model, de succes, puternic si invidiat sau impacat cu tine insuti si armonizat cu fiinta ta interioara? pentru ca adevaratii noi nu se arata niciodata celorlalti.
se crede ca oamenii singuri sunt niste nefericiti. de ce? pentru ca au atata timp pentru ei insisi? ca se pot gandi la lucrurile care conteaza fara a fi perturbati de superficialitatile societatii?
majoritatea se teme de singuratate...de fapt de ce ar putea afla in singuratate, de adevarurile care tipa, urla in ei, dar nu sunt auzite ..volumul vietii exterioare e dat la maxim si acapareaza totul: timp, energie vitala, forta personala.
nu va mai lasati modelati de invidiile celorlalti si descoperiti-va pe voi insiva. asta se poate face doar in singuratate. Astupati-va urechile la palavragelile societatii si ascultati-va vocea interioara.good luck!
filmul bate viata
de multe ori mi s-a intamplat sa zic: "e ca in filme".
filme inspirate din realitate. dar daca sunt inspirate din realitate se uita sa se precizeze ca la un moment dat exista un punct de ruptura, cand imaginatia oamenilor scapa de sub control si realitatea lasa loc viselor neimplinite despre lumi ideale...
zambesti dupa ce il vezi si ramai cu o stare de bine, cu ideea ca totul se va rezolva de la sine si nu are cum sa fie decat bine.
dar asa e si in viata reala?
sau poate de asta filmele se termina in momentele de maxima fericire? pentru ca apoi sa vina caderea libera...
Multi sunt cei ce traiesc "in filme". Nu vor sa accepte realitatea, dar o modeleaza dupa lumea cinematografica...spun replici ca scoase din filme si fac gesturi teatrale, poate doar din speranta ca se va termina ca pe ecran.
Acestia sunt probabil cei mai dezamagiti de viata. Cand realitatea ii izbeste se ascund,si asteapta sa se trezeasca, asteapa ca totul sa fie cum era inainte, sa dea backward pe bs player, eventual sa inceapa o melodie trista pe fundal.
Treziti-va oameni buni! Viata e reala! Si trece pe langa voi ranjind nepasatoare cat asteptati voi un erou de film sa va salveze...Folositi-va cuvintele care zac in voi, nu mai vorbiti in replici de film! Construiti-va propriul scenariu! Acela in care nu exista buton de inainte si inapoi. Prezentul e aici si acum.
Vizionare placuta!
filme inspirate din realitate. dar daca sunt inspirate din realitate se uita sa se precizeze ca la un moment dat exista un punct de ruptura, cand imaginatia oamenilor scapa de sub control si realitatea lasa loc viselor neimplinite despre lumi ideale...
zambesti dupa ce il vezi si ramai cu o stare de bine, cu ideea ca totul se va rezolva de la sine si nu are cum sa fie decat bine.
dar asa e si in viata reala?
sau poate de asta filmele se termina in momentele de maxima fericire? pentru ca apoi sa vina caderea libera...
Multi sunt cei ce traiesc "in filme". Nu vor sa accepte realitatea, dar o modeleaza dupa lumea cinematografica...spun replici ca scoase din filme si fac gesturi teatrale, poate doar din speranta ca se va termina ca pe ecran.
Acestia sunt probabil cei mai dezamagiti de viata. Cand realitatea ii izbeste se ascund,si asteapta sa se trezeasca, asteapa ca totul sa fie cum era inainte, sa dea backward pe bs player, eventual sa inceapa o melodie trista pe fundal.
Treziti-va oameni buni! Viata e reala! Si trece pe langa voi ranjind nepasatoare cat asteptati voi un erou de film sa va salveze...Folositi-va cuvintele care zac in voi, nu mai vorbiti in replici de film! Construiti-va propriul scenariu! Acela in care nu exista buton de inainte si inapoi. Prezentul e aici si acum.
Vizionare placuta!
Intr-o zi oarecare...
...cand Soarele parca nu mai e asa luminos cum era inainte, cand ai vrea sa pleci undeva, oriunde, dar portofelul e gol, cand parca norocul te-a parasit, te simti singur si ai vrea doar sa inchizi ochii si sa scapi de toate, sa fii pe o plaja intr-un colt uitat de lume, dar cand ii deschizi si vezi muti oameni care se uita urat la tine si au pe buze intrebarea "ce mai e si cu asta?", iti vine sa urli, sa te ridici la cer si sa te izbesti de pamant odata cu tot sictirul din lume, cu toate gandurile negative, sa razi intr-un hohot dureros, sa razi pentru toata lumea care nu are curajul sa o faca, sa razi cu lacrimi sa razi plangand....sa razi...
aminteste-ti totusi ca e cineva care se gandeste la tine si vrea sa rada cu tine si iti zambeste in momentul ala.si nici macar nu te cunoaste...ca lumea e perfecta si ca fiecare imperfectiune a ei e pentru a fi si mai perfecta.
gandeste-te ca nu esti singur...in singuratatea ta.
aminteste-ti totusi ca e cineva care se gandeste la tine si vrea sa rada cu tine si iti zambeste in momentul ala.si nici macar nu te cunoaste...ca lumea e perfecta si ca fiecare imperfectiune a ei e pentru a fi si mai perfecta.
gandeste-te ca nu esti singur...in singuratatea ta.
marți, 6 iulie 2010
Un jour sans Soleil
"Je crois que j'ai dormi trop. Mais comme il fait froid..."
Je pense que j'ai eu un mauvais reve. Que ce que sont ces cris? Tous les citoyens sont ivres? Pourquoi ne me laissent-ils pas dormir?
Je regarde par la fenetre. La ville est noire. Un terrible froid traverse mes os. Je sors au-dehors de ma maison. Tout le monde courent et pleurent. Je suis effraye et desorientee. Aucun ne s'arret pour m'expliquer ce qui se passe. Je vais jusqu'a ce que je trouve une vieille tombe dans la rue, avec les yeux grandes, le visage malpropre qui semble folle. Je cours vers elle et lui demande d'une maniere incoherente: "Que-ce qui se passe-t-il? Tout le monde...ou partent-ils? Pourqoi la nuit est-elle si longue? Qu'est-ce que vous avez? Madame...repondez!" Elle continue a regarder en haut, derriere moi. Je me retourne lentement. Les tenebres m'entourent. Mon coeur bat avec la vitesse de la lumiere. L'image n'est pas claire. Mais, peu a peu je vois:c'est un grand miroir. Dans le miroir c'est un enfant qui pleure. Son visage est blanc, ses yeux sont etints. Il est comme un cadavre. Derriere lui c'est sa mere avec un petit enfants dans ses bras. Elle s'est adossee contre un arbre sans feuilles. La terre est congelee autour d'eux. Les larmes des enfants tombent et chacun prennent une goutte de mon energie. C'est horrible. Le petit enfant crie et chaque crie est comme une accusse pou l'humanite qui s'est moque de son avenit. Je ne peux plus supporter cette image.
Je vais dans la rue. Les hommes ne courent plus. Ils vont lentement tous dans la meme direction. Ils sont comme des zombies qui partent vers la mort. Je les regarde. Ils n'ont pas de vie dans leur regard. Ils vont vers moi. Ils cherchent aide. Ils regrettent. Mais la nature ne pardonne pas. Elle est furieusse. Je n'ai plus d'air. Je tombe. La rue est froide. Je regarde le paysage qui est devant moi..les arbres morts, les fleurs sans arome et la pauvre masse de gens...qui hier ont ete forts, ont conduissent ce monde. Maintenant le monde les conduit. Le ciment vole mon dernier souffle de vie. Je suis morte, avec l'image du Soleil noir, sans lumiere et sans chaleur...sans vie. Les larmes de l'enfant que j'ai vu dans le miroir me suivront toujours dans ma miserable mort. C'est l'image de l'humanite. Et le miroir s'est brise.
"C'est tard. Reveille-toi."
"Maintenant, maman. J'ouvre mes yeux. Les rayons du soleil rechauffent mon visage. C'etait seulement un reve, heureusement.
Soleil, je t'aime!
[voi reveni pentru a pune accente.momentan sper sa intelegeti si fara]
Je pense que j'ai eu un mauvais reve. Que ce que sont ces cris? Tous les citoyens sont ivres? Pourquoi ne me laissent-ils pas dormir?
Je regarde par la fenetre. La ville est noire. Un terrible froid traverse mes os. Je sors au-dehors de ma maison. Tout le monde courent et pleurent. Je suis effraye et desorientee. Aucun ne s'arret pour m'expliquer ce qui se passe. Je vais jusqu'a ce que je trouve une vieille tombe dans la rue, avec les yeux grandes, le visage malpropre qui semble folle. Je cours vers elle et lui demande d'une maniere incoherente: "Que-ce qui se passe-t-il? Tout le monde...ou partent-ils? Pourqoi la nuit est-elle si longue? Qu'est-ce que vous avez? Madame...repondez!" Elle continue a regarder en haut, derriere moi. Je me retourne lentement. Les tenebres m'entourent. Mon coeur bat avec la vitesse de la lumiere. L'image n'est pas claire. Mais, peu a peu je vois:c'est un grand miroir. Dans le miroir c'est un enfant qui pleure. Son visage est blanc, ses yeux sont etints. Il est comme un cadavre. Derriere lui c'est sa mere avec un petit enfants dans ses bras. Elle s'est adossee contre un arbre sans feuilles. La terre est congelee autour d'eux. Les larmes des enfants tombent et chacun prennent une goutte de mon energie. C'est horrible. Le petit enfant crie et chaque crie est comme une accusse pou l'humanite qui s'est moque de son avenit. Je ne peux plus supporter cette image.
Je vais dans la rue. Les hommes ne courent plus. Ils vont lentement tous dans la meme direction. Ils sont comme des zombies qui partent vers la mort. Je les regarde. Ils n'ont pas de vie dans leur regard. Ils vont vers moi. Ils cherchent aide. Ils regrettent. Mais la nature ne pardonne pas. Elle est furieusse. Je n'ai plus d'air. Je tombe. La rue est froide. Je regarde le paysage qui est devant moi..les arbres morts, les fleurs sans arome et la pauvre masse de gens...qui hier ont ete forts, ont conduissent ce monde. Maintenant le monde les conduit. Le ciment vole mon dernier souffle de vie. Je suis morte, avec l'image du Soleil noir, sans lumiere et sans chaleur...sans vie. Les larmes de l'enfant que j'ai vu dans le miroir me suivront toujours dans ma miserable mort. C'est l'image de l'humanite. Et le miroir s'est brise.
"C'est tard. Reveille-toi."
"Maintenant, maman. J'ouvre mes yeux. Les rayons du soleil rechauffent mon visage. C'etait seulement un reve, heureusement.
Soleil, je t'aime!
[voi reveni pentru a pune accente.momentan sper sa intelegeti si fara]
luni, 5 aprilie 2010
am profil de hi5
Mai stau si eu la o bomboana de ciocolata din cand in cand..cu un pahar cu suc in fata, care stiu ca probabil o sa imi scurteze viata, dar puii mei, e cool sa nu iti pese. Si in momente din astea, sa nu simt ca stau degeaba, mai intru si eu pe tot felul de siteuri, imi mai amintesc parole si nickname-uri. Nu ma indur sa citesc o carte sau ceva. Ciocolata pateaza hartia. Dar cel mai des se intampla probabil sa accesez hi5-ul, de multe ori din intamplare, cand apas pe vreun status din lista de messenger. Doar trebuie sa afisam contul nostru de hi5, sa nu caute prea mult fanii cand vor sa vada noua poza facuta in baie, dupa dus, dupa ce e refacut machiajul, bineinteles. Sa nu piarda prea mult timp cand vor sa te flateze spunandu-ti un sincer " fff frumy f3TitZ@" sau "C00L gajiiiu " sau cu tot felul de complimente "inspirate si originale". Sau in cel mai bun caz, sa mai trimitem si cate un mass, in caz ca nu au vazut fanii ca esti online pe mess, desi ai stat online de la 7 dimineata pana pe la 2-3 noaptea cu un status gen "DND, dorm.cautama pe tel.ai ignore"(specific: fara cratima la "cautama"). Si cica e incalzire globala, frate...SA CONSUMAM MAI PUTIN CURENT!!! Adica sa nu mai speli haine, sa nu le mai calci, ca puii mei, trebuie sa fim ecologisti. Hai mai bine sa lasam calculatorul deschis si sa anuntam totusi sa nu fim deranjati, ca altfel dam ignore. Daca se poate sa plecam si pana in mall si sa "uitam" calculatorul deschis. Sunt multi care au lucruri importante sa ne spuna, exceptand faptul ca le dam ignore daca ne deranjeaza.
Revenind la hi5...mai intru din cand in cand pe hi5.recunosc, am peste 100 de poze, desi probabil sunt degeaba daca nu am niciuna in baie, in costum de baie, sau cel putin intr-o oglinda. Am vrut sa renunt la el, dar nu puteam sta fara minunata placere de a ma uita in momentele de "bomboane de ciocolata" la profilurile "prietenilor" mei de pe hi5. E distractie maxima. De ce am profilul, in afara de motivul asta? Pai esti total uncool fara. Pot accesa poze selectate din momente faine de pe orice pc, din orice loc, si cel mai fain..IMI AMINTESTE CAND E ZIUA CUIVA DE NASTERE,.Super tare!
In orice caz, revin la momentele de "hi5 din greseala". Accesez hi5 din intamplare, cum spuneam mai sus, vreau sa inchid pagina si ceva FOARTE stralucitor imi atrage atentia. Sau vreun hit foarte tare....ca volum. Apoi te socheaza prima poza. Incepi sa te uiti la una, doua, apoi te intorci la profil. Iti dai seama ca pozele sunt facute in acelasi loc, probabil cu un grad, doua schimbat. Ca si unghi ma refer. Apoi incepi sa citesti la "About me" tot felul de citate, care se vor profunde, prin care noi trebuie sa intelegem ce viata grea, de artisti neintelesi duc persoanele acelea, cat sunt de persecutate, ce oameni buni si cinstiti, cu idealuri si un viitor stralucitor in fata sunt. Apoi zici "gata, am pierdut 3 minute din viata", dar nu te poti abtine cand vezi o poza "inedita" la prima persoana din top. Intri si aici si te minunezi.Vezi ca profilul a fost vizualizat de zeci de mii de ori...o fi cineva important. Sau "iti bagi unghia in gat" cand vezi ca e "private profile".Ca, puii mei, doar vorbim de oameni importanti aici. Orice vedeta care se respecta are mania persecutiei. Asta nu inseamna ca nu iti da "accept" daca ii dai "add as a friend". O vedeta trebuie sa comunice cu fanii.
Si uite ca s-au terminat si bomboanele de ciocolata, s-a terminat si sucul. Concluzia: "stiu ca-s prost, da cand ma uit in jur, prind curaj". Sunt curioasa ce ar face oamenii astia daca ar ramane o luna undeva izolati, fara net. Ori ar avea erori la cate mailuri ar primi din partea hi5-ului, ori si-ar da seama ca fara publicitatea pe care si-o fac si fara "pozele noi" sunt 0 (zero). Ma mai intreb uneori cum ar arata lumea fara machiaj. Dar probabil astea sunt genul de intrebari fara raspuns.
Anyway, sunt prea mica sa ma pun cu industria hi5-ului si cu moda. Desi Facebookul ia amploare. Poate descoperiti si voi placerea de a naviga pe hi5. Nu uitati de ciocolata si de suc!
Revenind la hi5...mai intru din cand in cand pe hi5.recunosc, am peste 100 de poze, desi probabil sunt degeaba daca nu am niciuna in baie, in costum de baie, sau cel putin intr-o oglinda. Am vrut sa renunt la el, dar nu puteam sta fara minunata placere de a ma uita in momentele de "bomboane de ciocolata" la profilurile "prietenilor" mei de pe hi5. E distractie maxima. De ce am profilul, in afara de motivul asta? Pai esti total uncool fara. Pot accesa poze selectate din momente faine de pe orice pc, din orice loc, si cel mai fain..IMI AMINTESTE CAND E ZIUA CUIVA DE NASTERE,.Super tare!
In orice caz, revin la momentele de "hi5 din greseala". Accesez hi5 din intamplare, cum spuneam mai sus, vreau sa inchid pagina si ceva FOARTE stralucitor imi atrage atentia. Sau vreun hit foarte tare....ca volum. Apoi te socheaza prima poza. Incepi sa te uiti la una, doua, apoi te intorci la profil. Iti dai seama ca pozele sunt facute in acelasi loc, probabil cu un grad, doua schimbat. Ca si unghi ma refer. Apoi incepi sa citesti la "About me" tot felul de citate, care se vor profunde, prin care noi trebuie sa intelegem ce viata grea, de artisti neintelesi duc persoanele acelea, cat sunt de persecutate, ce oameni buni si cinstiti, cu idealuri si un viitor stralucitor in fata sunt. Apoi zici "gata, am pierdut 3 minute din viata", dar nu te poti abtine cand vezi o poza "inedita" la prima persoana din top. Intri si aici si te minunezi.Vezi ca profilul a fost vizualizat de zeci de mii de ori...o fi cineva important. Sau "iti bagi unghia in gat" cand vezi ca e "private profile".Ca, puii mei, doar vorbim de oameni importanti aici. Orice vedeta care se respecta are mania persecutiei. Asta nu inseamna ca nu iti da "accept" daca ii dai "add as a friend". O vedeta trebuie sa comunice cu fanii.
Si uite ca s-au terminat si bomboanele de ciocolata, s-a terminat si sucul. Concluzia: "stiu ca-s prost, da cand ma uit in jur, prind curaj". Sunt curioasa ce ar face oamenii astia daca ar ramane o luna undeva izolati, fara net. Ori ar avea erori la cate mailuri ar primi din partea hi5-ului, ori si-ar da seama ca fara publicitatea pe care si-o fac si fara "pozele noi" sunt 0 (zero). Ma mai intreb uneori cum ar arata lumea fara machiaj. Dar probabil astea sunt genul de intrebari fara raspuns.
Anyway, sunt prea mica sa ma pun cu industria hi5-ului si cu moda. Desi Facebookul ia amploare. Poate descoperiti si voi placerea de a naviga pe hi5. Nu uitati de ciocolata si de suc!
sâmbătă, 20 martie 2010
Trăim într-o lume francofonă
Ieri am văzut 2 reclame consecutive cu melodie franţuzească pe fundal. Frumos. Ştiu că nu are nicio legătură cu faptul că azi se sărbătoreşte Ziua Francofoniei. Doar nu se fac reclame în fiecare zi. Dar îmi place să cred că da.Sunt o mare fană a limbii franceze, a culturii lor si a tot ce ţine de ei.
Ieri a fost în holul central o activitate dedicată acestei minunate zile, de care bineînţeles că am auzit din întâmplare, o activitate spontană, amuzantă, după care m-am minunat câte talente care aşteaptă să fie descoperite sunt la noi în liceu.
Vreau în primul rând să îmi cer scuze dacă am râs cănd nu trebuia sau am fost puţin cam gălăgioasă, dar .....nu mai vorbisem de mult cu Lari.
Vreau să vă felicit pe toţi....mi-aţi făcut ziua frumoasă, şi sunt sigură că nu numai mie.
Dar în mod special mi-au plăcut Tina, care a cântat superb, a avut o atitudine şi un accent foarte franţuzeşti, Irina de la 9 G, care mi-a ridicat părul de pe mâini cu "Je t'aime" şi Roxana cu Petruţ, care au fost geniali. A, să nu uit de Dragoş, pianistul.În principiu toţi au fost foarte frumoşi şi au cântat bine, dar ei au reuşit să ma hipnotizeze.
A fost şi un moment care m-a amuzat foarte mult, micuţa "piesă de teatru" în care Romeo şi Julieta(fete "amândoi", bineinţeles) au spus nişte replici în franceză, stând cu mâinile la spate, la un metru şi ceva una de alta. Replici pe care le-au uitat şi pe care le şoptea profa, greşind rândul, din când în când. Sunt puţin rea, dar a fost hilar. Oricum, intenţia contează. Ador adunările astea în holul central, unde mă simt atât de bine, unde se adună lume se cântă şi se ţin discursuri despre motivul pentru care ne aflăm acolo, de la care se face o adevarata istorie, pe care nu o ascultă nimeni.
În orice caz, ador ziua asta a francofoniei, când îmi amintesc mereu că încă mai sunt iubitori de limbă franceză, de ce vreau să fac facultatea în Franţa, şi de ce ador să aud franceza vorbindu-se în jur.
Vă las să va delectaţi auzul cu această superbă melodie.
Ieri a fost în holul central o activitate dedicată acestei minunate zile, de care bineînţeles că am auzit din întâmplare, o activitate spontană, amuzantă, după care m-am minunat câte talente care aşteaptă să fie descoperite sunt la noi în liceu.
Vreau în primul rând să îmi cer scuze dacă am râs cănd nu trebuia sau am fost puţin cam gălăgioasă, dar .....nu mai vorbisem de mult cu Lari.
Vreau să vă felicit pe toţi....mi-aţi făcut ziua frumoasă, şi sunt sigură că nu numai mie.
Dar în mod special mi-au plăcut Tina, care a cântat superb, a avut o atitudine şi un accent foarte franţuzeşti, Irina de la 9 G, care mi-a ridicat părul de pe mâini cu "Je t'aime" şi Roxana cu Petruţ, care au fost geniali. A, să nu uit de Dragoş, pianistul.În principiu toţi au fost foarte frumoşi şi au cântat bine, dar ei au reuşit să ma hipnotizeze.
A fost şi un moment care m-a amuzat foarte mult, micuţa "piesă de teatru" în care Romeo şi Julieta(fete "amândoi", bineinţeles) au spus nişte replici în franceză, stând cu mâinile la spate, la un metru şi ceva una de alta. Replici pe care le-au uitat şi pe care le şoptea profa, greşind rândul, din când în când. Sunt puţin rea, dar a fost hilar. Oricum, intenţia contează. Ador adunările astea în holul central, unde mă simt atât de bine, unde se adună lume se cântă şi se ţin discursuri despre motivul pentru care ne aflăm acolo, de la care se face o adevarata istorie, pe care nu o ascultă nimeni.
În orice caz, ador ziua asta a francofoniei, când îmi amintesc mereu că încă mai sunt iubitori de limbă franceză, de ce vreau să fac facultatea în Franţa, şi de ce ador să aud franceza vorbindu-se în jur.
Vă las să va delectaţi auzul cu această superbă melodie.
Educaţie prin mass-media
Mergeam eu joi seara pe la 7 liniştită spre casă când aud prin dreptul fostei curţi de apel "STAI BĂ, CĂ TRAG!!!" şi nici nu am avut timp să ma dezmeticesc bine că simt o durere în ceafă. M-am întors frecându-mi capul, mirată că mai sunt încă în viaţă, să imi văd "agresorul": un puşti până în 10 ani care fără măcar să se uite spre mine îmi aruncă un "scuze, tanti" şi fuge după un alt puşti, amândoi râzând şi spunând ceva din care am înţeles numai "bă".
Am plecat mirată mai departe cu un cucui nu prea mare, râzând în sinea mea. Băi frate, asta da "atentat". Apoi am stat şi m-am gândit, caţi oameni am împuşcat eu în cap când eram mică?..chiar şi cu bile de plastic. Deşi încă mai am cucuiul. Ar cam trebui să mă obişnuiesc şi eu cu "noua generaţie". Apoi mă gândesc, nu prea fericită că nu mai e mult până să zic "pe vremea mea".OMG, cum trece timpul....şi în puii mei...tanti? Asta da semn că timpul trece.
Ideea e că sunt puţin săriţi copii aştia care s-au născut cu tehnologia în braţe. Şi am ajuns la concluzia că tipii cu pistoalele sunt încă un caz fericit.Miercuri, din întâmplare, m-am uitat 5 minute pe Minimax. Am rămas prostită în faţa televizorului. Nişte mâzgâlituri care îşi dădeau în cap una alteia şi spuneau replici tâmpite. Dar tâmpite pe bune. Apoi reclamă la un alt desen animat. Nişte chestii fără formă care spuneau numai tâmpenii însoţite de nelipsita violenţă. Imi aminteam de Tom & Jerry, de Scooby Doo, de Sailor Moon. Nu zic acum că desenele animate de "pe vremea mea" erau numai cu îngeraşi şi chestii drăguţe. Dar măcar aveau un sens. Măcar erau amuzante, chiar şi fără cuvinte, care daca erau, oricum nu le înţelegeam pentru că de obicei erau în engleză. Şi în plus aveau muzică clasică pe fundal.
Acum, îţi propun un lucru:deschide televizorul, caută un program pentru copii, uită-te jumate de oră şi apoi dă-mi dreptate. Ştii şi tu că aşa e. Şi mă mir că mai am curajul să mă întreb de ce sunt "împuşcată" pe stradă.
Păi ce să faca aceşti copii dacă nu să copieze ceea ce văd? Şi cine le spune că nu tot ce văd sau aud e bun? Că pentru a deveni oameni integri trebuie să facă diferenţa între ce îi ajută să evolueze şi ce nu? Cum să le spunem că trebuie să facă alegeri care le schimbă viaţa, chiar şi alegerea de a citi o carte în loc să piarda 2-3 ore în faţa televizorului?
Asta e mass-media noastră, aştia suntem noi, care nu ştim să formăm copiii, cei care vor plăti impozitele din care noi ne vom lua pensiile, dacă tot simt că îmbătrânesc. Acum, de dragul vremurilor trecute, în caz că vă mai amintiţi de celebrii Tom & Jerry:
Am plecat mirată mai departe cu un cucui nu prea mare, râzând în sinea mea. Băi frate, asta da "atentat". Apoi am stat şi m-am gândit, caţi oameni am împuşcat eu în cap când eram mică?..chiar şi cu bile de plastic. Deşi încă mai am cucuiul. Ar cam trebui să mă obişnuiesc şi eu cu "noua generaţie". Apoi mă gândesc, nu prea fericită că nu mai e mult până să zic "pe vremea mea".OMG, cum trece timpul....şi în puii mei...tanti? Asta da semn că timpul trece.
Ideea e că sunt puţin săriţi copii aştia care s-au născut cu tehnologia în braţe. Şi am ajuns la concluzia că tipii cu pistoalele sunt încă un caz fericit.Miercuri, din întâmplare, m-am uitat 5 minute pe Minimax. Am rămas prostită în faţa televizorului. Nişte mâzgâlituri care îşi dădeau în cap una alteia şi spuneau replici tâmpite. Dar tâmpite pe bune. Apoi reclamă la un alt desen animat. Nişte chestii fără formă care spuneau numai tâmpenii însoţite de nelipsita violenţă. Imi aminteam de Tom & Jerry, de Scooby Doo, de Sailor Moon. Nu zic acum că desenele animate de "pe vremea mea" erau numai cu îngeraşi şi chestii drăguţe. Dar măcar aveau un sens. Măcar erau amuzante, chiar şi fără cuvinte, care daca erau, oricum nu le înţelegeam pentru că de obicei erau în engleză. Şi în plus aveau muzică clasică pe fundal.
Acum, îţi propun un lucru:deschide televizorul, caută un program pentru copii, uită-te jumate de oră şi apoi dă-mi dreptate. Ştii şi tu că aşa e. Şi mă mir că mai am curajul să mă întreb de ce sunt "împuşcată" pe stradă.
Păi ce să faca aceşti copii dacă nu să copieze ceea ce văd? Şi cine le spune că nu tot ce văd sau aud e bun? Că pentru a deveni oameni integri trebuie să facă diferenţa între ce îi ajută să evolueze şi ce nu? Cum să le spunem că trebuie să facă alegeri care le schimbă viaţa, chiar şi alegerea de a citi o carte în loc să piarda 2-3 ore în faţa televizorului?
Asta e mass-media noastră, aştia suntem noi, care nu ştim să formăm copiii, cei care vor plăti impozitele din care noi ne vom lua pensiile, dacă tot simt că îmbătrânesc. Acum, de dragul vremurilor trecute, în caz că vă mai amintiţi de celebrii Tom & Jerry:
sâmbătă, 13 martie 2010
Schimb de personalitate
Copil fiind, recunosti ca macar o data ai probat pantofii sau rochiile mamei, ai vrut sa vezi cum iti sta machiata(in cazul fetelor), ai stat in bratele tatalui si "ai condus" masina, ti-ai masurat inaltimea sa vezi cat ai mai crescut, ti-ai facut planuri de viitor.
De cate ori pe zi ai spus sau macar ai gandit" cand o sa fiu mare, o sa fiu...sau o sa-ti arat tie"...Mai tii minte cand aveai musafiri si te strecurai si tu in camera, incercai sa fii atenti la discutii, sa iti spui chiar parerea?
Iti amintesti cand radeai de ceilalti copii ca inca se mai joaca cu papusi, respectiv masinute, ca se mai uita inca la desene animate, ca mai vine cu mama la scoala, ca mai e inca pedepsit?
De cate ori te-ai gandit ca abia astepti sa fii mare sa poti fuma si bea cafea, purta tocuri?
Si acum spune-mi...cat timp din copilaria ta ai risipit cu astfel de ganduri, frustrari, acivitati? Cate vise se puteau naste in acest timp? Cate lumi puteai crea? Cate zambete inocente ai risipit pentru "iubirile neimplinite pentru copiii de sex opus", care in loc sa te sarute, cum facea prietenul surorii tale mai mari, te trageau de cozi, te imbranceau si radeau de tine?
De ce ai cautat maturizarea prematura, copil nesabuit? De ce nu ai profitat la maxim de copilaria ta, de chipul tau de inger, de puterea de a face totul posibil? De ce incepi sa porti tocuri, sa fumezi, sa te machiezi? De ce cresti? De ce VREI sa cresti? Nu intelegi ca tu esti cel mai fericit om de pe planeta?
De ce vezi oameni trecuti de prima tinerete care se joaca in zapada ca niste prunci, care incep sa rada la cea mai copilareasca gluma, care zambesc pentru orice privire? Si nu intelegi nimic...Nu ii intelegi pe cei mari cand iti spun...daca as mai fi si eu ca tine...nu le intelegi disperarea de a cauta copilaria, nepuntinta de a o mai gasi.
Dar tu, tu care ai trecut prin atatea, care ai dus atatea lupte cu viata fara sa castigi nimic. Dar si fara sa pierzi ceva...tu de ce nu esti multumit? De ce vrei inapoi ce ai pierdut si nu mai poti recupera? DOar stii ca trecutul nu mai vine inapoi. Sau cel putin asa spun ei...Ce alte optiuni mai ai in afara de realitatea oferita pe tava?
Asa vor fi mereu lucrurile. Mereu vom fi nemultumiti cu ce avem, ca apoi sa tanjim dupa ce am avut, dar nu am vazut din cauza dorintelor de a avea mai mult. De fapt aveam totul. Acum s-a dus.
"Carpe diem quam minime credula postero."Horaţiu.
De cate ori pe zi ai spus sau macar ai gandit" cand o sa fiu mare, o sa fiu...sau o sa-ti arat tie"...Mai tii minte cand aveai musafiri si te strecurai si tu in camera, incercai sa fii atenti la discutii, sa iti spui chiar parerea?
Iti amintesti cand radeai de ceilalti copii ca inca se mai joaca cu papusi, respectiv masinute, ca se mai uita inca la desene animate, ca mai vine cu mama la scoala, ca mai e inca pedepsit?
De cate ori te-ai gandit ca abia astepti sa fii mare sa poti fuma si bea cafea, purta tocuri?
Si acum spune-mi...cat timp din copilaria ta ai risipit cu astfel de ganduri, frustrari, acivitati? Cate vise se puteau naste in acest timp? Cate lumi puteai crea? Cate zambete inocente ai risipit pentru "iubirile neimplinite pentru copiii de sex opus", care in loc sa te sarute, cum facea prietenul surorii tale mai mari, te trageau de cozi, te imbranceau si radeau de tine?
De ce ai cautat maturizarea prematura, copil nesabuit? De ce nu ai profitat la maxim de copilaria ta, de chipul tau de inger, de puterea de a face totul posibil? De ce incepi sa porti tocuri, sa fumezi, sa te machiezi? De ce cresti? De ce VREI sa cresti? Nu intelegi ca tu esti cel mai fericit om de pe planeta?
De ce vezi oameni trecuti de prima tinerete care se joaca in zapada ca niste prunci, care incep sa rada la cea mai copilareasca gluma, care zambesc pentru orice privire? Si nu intelegi nimic...Nu ii intelegi pe cei mari cand iti spun...daca as mai fi si eu ca tine...nu le intelegi disperarea de a cauta copilaria, nepuntinta de a o mai gasi.
Dar tu, tu care ai trecut prin atatea, care ai dus atatea lupte cu viata fara sa castigi nimic. Dar si fara sa pierzi ceva...tu de ce nu esti multumit? De ce vrei inapoi ce ai pierdut si nu mai poti recupera? DOar stii ca trecutul nu mai vine inapoi. Sau cel putin asa spun ei...Ce alte optiuni mai ai in afara de realitatea oferita pe tava?
Asa vor fi mereu lucrurile. Mereu vom fi nemultumiti cu ce avem, ca apoi sa tanjim dupa ce am avut, dar nu am vazut din cauza dorintelor de a avea mai mult. De fapt aveam totul. Acum s-a dus.
"Carpe diem quam minime credula postero."Horaţiu.
luni, 8 martie 2010
8 Martie, Ziua internationala a femeii
Fiecare femeie mergea cu zambetul pe buze, cu cel putin o floare in mana. Peste tot auzeam urari, simteam surasuri, bucurii ascunse si hranite de inceputul de asa-zisa primavara. Toate femeile pareau azi trimise de natura sa infrumuseteze, sa inveseleasca pamantul asta inghetat. Barbatii, adolescentii, copiii erau fericiti, nelinistiti, incantati ca au fata de cine sa isi arate generozitatea, au pe cine felicita si pot fi romantici fara sa para prea sentimentali.
O zi frumoasa! Felicitari tuturor femeilor carora li se datoreaza atmosfera de azi, care prin farmecul, gratia si frumusetea lor de zeite aduc zambete la fiecare pas. Multumim naturii pentru generozitate.
Vina de a te fi nascut in locul nepotrivit sau poate la momentul nepotrivit
Ai simtit vreodata o strangere de inima cand ai mers pe strada si la vreun colt ai vazut copii cersind, cu lacrimi in ochi, zgribuliti, murdari, cu vise sfaramate?
Te-au trecut vreodata fiorii cand ai vazut imagini din lumea a treia cu copii scheletici, morti de foame sau de sete, cu priviri goale, pierdute?
Ai asistat vreodata la vreo inmormantare la care sa fi vazut langa sicriu copii singuri, cu priviri de oameni maturi, gata sa infrunte viata in cele mai oribile aspecte ale ei?
Te-ai imaginat vreodata in locul unor oameni care tocmai au fost loviti de vreun cutremur, uragan, inundatie sau vreun alt hazard natural si au ramas doar cu hainele de pe ei, uneori nici macar cu atat?
Cu ce sunt vinovati acesti oameni de primesc asemenea lovituri? Cu ce au gresit ei de trebuie sa indure asemenea chinuri, suferinte, deceptii? Ce crima oribila au comis de trebuie sa se lupte ca in jungla pentru o bucata de paine, sau mai rau, pentru o gura de apa? Cand altii au bani de ar putea hrani jumatate de planeta si multi nici macar nu au mostenitori? Mereu ii compatimesti, nu-i asa? Ai vrea sa ii ajuti, dar nu ai cum...ai si tu problemele tale, copiii tai de crescut, facturile tale de achitat. Oricum totusi "bine ca nu ti se intampla tie asa ceva", nu? Astea le vezi doar la televizor, e ceva ce nu concepi sa te izbeasca deodata.Ei bine, probabil asa au gandit si ei cu o secunda inainte de a se se izbi de intamplarea care le-a schimbat viata, probabil cu gandul asta au fost adusi pe lume. Esti sigur? Esti sigur ca esti la adapost, ferit de pericole, ca astea le vezi numai la TV? Mai gandeste-te o data...
Restrictie pentru ninsoare
Am inceput sa cred ca ninge numai in zilele pare.Sau din 3 in 3 zile? Uneori pierd notiunea timpului.
Deci, "interzisa stationarea in zilele impare pentru zapada", ca sa vorbesc in termeni legislativi, sperand ca ma va ajuta laexamenul de vineri. De mult nu am mai avut un 8 martie atat de alb. Avantaje si dezavantaje. Dar oricat mi-ar placea iarna, anul asta mi-a ajuns. Vreau Soareeee!!!
Azi a venit pentru a treia oara iarna in "iarna asta". Si sper ca si pentru ultima data. E atat de frumos cand ninge...si cand tu stai undeva la fereastra, la caldurica.
Dar speranta moare ultima, deci nu e o crima ca inca mai sper la o primavara normala, in care, in cel mai rau caz sa "ploua infernal"...
Deci, "interzisa stationarea in zilele impare pentru zapada", ca sa vorbesc in termeni legislativi, sperand ca ma va ajuta laexamenul de vineri. De mult nu am mai avut un 8 martie atat de alb. Avantaje si dezavantaje. Dar oricat mi-ar placea iarna, anul asta mi-a ajuns. Vreau Soareeee!!!
Azi a venit pentru a treia oara iarna in "iarna asta". Si sper ca si pentru ultima data. E atat de frumos cand ninge...si cand tu stai undeva la fereastra, la caldurica.
Dar speranta moare ultima, deci nu e o crima ca inca mai sper la o primavara normala, in care, in cel mai rau caz sa "ploua infernal"...
sâmbătă, 6 martie 2010
Subiecte "europene"
Am observat ca de vreo 3 ani încoace de când cu UE, la toate concursurile, proiectele şi lucrurile care necesită puţină imaginaţie se bagă subiecte despre societate, UE, adolescentul modern, si lucruri ştiute de toată lumea pe care nu trebuie decât să stii să le înşiri întrun mod frumos.
Unde sunt eseurile cu temă filozofică, pentru care ai nevoie de o anumită cultură? Alea care ]ncep cu "Imaginaţi-vă că sunteţi..."În ritmul ăsta imaginaţia noastră doarme şi se plafonează. De parcă devenim mai europeni dacă scriem despre cum ar trebui să fie un tânăr european. Mi se par din ce în ce mai plictisitoare şi fără substanţă concursurile astea.
Frustrare dupa olimpiada de franceză în care mi s-a cerut să scriu un eseu argumentativ întrebându-mă dacă sunt de părere ca societatea actuală cere prea multe de la tinerii din ziua de azi. Întrebare retorică.
Prefer să nu îmi bat capul încercând să dezleg lucrurile astea şi fiind curioasă dacă ungurii sau bulgarii au scris asemenea eseuri. Voi presupune că da şi că face parte din procesul adaptării această "înţelegere" a fenomenului cu care ne confruntăm: integrarea în Uniune, deşi a avut loc acum 3 ani. Încă mai aştept temele interesante de eseuuri sau proiecte. Probabil asta se va întâmpla când vom fi consideraţi "adaptaţi" adică după o cale lungă şi multe aşteptări. Până atunci cred că nu pot decât să mă adaptez şi eu societăţii şi să dezbat împreună cu ceilalţi "problemele omului modern." Neah...mai bine citesc o cartesau mă uit la un film. Îmi povestiţi voi după.
Unde sunt eseurile cu temă filozofică, pentru care ai nevoie de o anumită cultură? Alea care ]ncep cu "Imaginaţi-vă că sunteţi..."În ritmul ăsta imaginaţia noastră doarme şi se plafonează. De parcă devenim mai europeni dacă scriem despre cum ar trebui să fie un tânăr european. Mi se par din ce în ce mai plictisitoare şi fără substanţă concursurile astea.
Frustrare dupa olimpiada de franceză în care mi s-a cerut să scriu un eseu argumentativ întrebându-mă dacă sunt de părere ca societatea actuală cere prea multe de la tinerii din ziua de azi. Întrebare retorică.
Prefer să nu îmi bat capul încercând să dezleg lucrurile astea şi fiind curioasă dacă ungurii sau bulgarii au scris asemenea eseuri. Voi presupune că da şi că face parte din procesul adaptării această "înţelegere" a fenomenului cu care ne confruntăm: integrarea în Uniune, deşi a avut loc acum 3 ani. Încă mai aştept temele interesante de eseuuri sau proiecte. Probabil asta se va întâmpla când vom fi consideraţi "adaptaţi" adică după o cale lungă şi multe aşteptări. Până atunci cred că nu pot decât să mă adaptez şi eu societăţii şi să dezbat împreună cu ceilalţi "problemele omului modern." Neah...mai bine citesc o cartesau mă uit la un film. Îmi povestiţi voi după.
vineri, 5 martie 2010
Dependentă de dans
Dans, dans, dans...poate veţi spune..mda..merg poimâine in Kremlin şi mă rup....Nu la genul ăsta de dans mă refer.
Mă refer la dansul din timpurile în care nu oricune ştia să danseze. La clasicele valsuri si la pasionantele stiluri latino. Cu paşii şi atitudinea caracteristică, entuziasmul şi talentul de care ai nevoie. Cred că mulţi dintre voi au simţit nevoia să înveţe să danseze, au simţit ritmurile latino şi au dansat în gând. Dar câţi aţi recunoscut că vă place? "Ce bă...astea îs dansuri de homosexuali" şi în gând probabil zic (da mi-ar plăacea totuşi să ştiu să dansez aşa, să conduc aşa o fată, să o ating aşa).
Da...când vezi pe cineva dansând în adevăratul sens al cuvântului, consumând pasiunea pe care o posedă, mai că trebuie să faci un efort să nu te arunci şi tu pe ringul de dans. Am observat cam cu un an în urmă că dansul provoacă o dependenţă dulce de care nu mai scapi niciodată. Creează vise puternice, iluzii si senzaţia că eşti mereu îndrăgostit, "şi nu ştii dacă de dans sau de persoana cu care dansezi", cum a spus una din dansatoarele mele preferate.
E genial cât de elegant te simţi când valsezi, cât de senzual şi puternic pe paşii de tango, frumos şi sensibil când dansezi rumba, şi sexy in cazul în care e salsa sau samba. Sau uneori toate sentimentele la un loc. Mai multe chiar. Nu încerc să fac reclamă, doar vă sfătuiesc să învăţaţi să dansaţi. Şi indiferent că faceţi asta din pasiune, pentru a parea "tare", pentru a impresiona pe cineva sau din alte motive, profitaţi de fiecare pas de dans pe care aveţi ocazia să îl faceţi. Şi pentru cei care râd în momentul ăsta, dansul nu e pentru gay, e pentru gentlemeni, nu e pentru fete bătrâne, e pentru fete care ştiu să îşi pună corpul în valoare (app, dansul formează un corp superb). Şi pentru cei care încă mai râd, nu oricine poate dansa. Probabil voi nu o puteţi face şi vă ascundeţi frustrarea sub râs. Chiar ai nevoie de talent pentru aşa ceva. Restul, keep dancing. Savuraţi-vă dependenţa. Poate peste câţiva ani am plăcerea să vad şi o şcoală latino în oraş, poate şi un festival. Cine ştie...
http://www.salsatv.ro/
Mă refer la dansul din timpurile în care nu oricune ştia să danseze. La clasicele valsuri si la pasionantele stiluri latino. Cu paşii şi atitudinea caracteristică, entuziasmul şi talentul de care ai nevoie. Cred că mulţi dintre voi au simţit nevoia să înveţe să danseze, au simţit ritmurile latino şi au dansat în gând. Dar câţi aţi recunoscut că vă place? "Ce bă...astea îs dansuri de homosexuali" şi în gând probabil zic (da mi-ar plăacea totuşi să ştiu să dansez aşa, să conduc aşa o fată, să o ating aşa).
Da...când vezi pe cineva dansând în adevăratul sens al cuvântului, consumând pasiunea pe care o posedă, mai că trebuie să faci un efort să nu te arunci şi tu pe ringul de dans. Am observat cam cu un an în urmă că dansul provoacă o dependenţă dulce de care nu mai scapi niciodată. Creează vise puternice, iluzii si senzaţia că eşti mereu îndrăgostit, "şi nu ştii dacă de dans sau de persoana cu care dansezi", cum a spus una din dansatoarele mele preferate.
E genial cât de elegant te simţi când valsezi, cât de senzual şi puternic pe paşii de tango, frumos şi sensibil când dansezi rumba, şi sexy in cazul în care e salsa sau samba. Sau uneori toate sentimentele la un loc. Mai multe chiar. Nu încerc să fac reclamă, doar vă sfătuiesc să învăţaţi să dansaţi. Şi indiferent că faceţi asta din pasiune, pentru a parea "tare", pentru a impresiona pe cineva sau din alte motive, profitaţi de fiecare pas de dans pe care aveţi ocazia să îl faceţi. Şi pentru cei care râd în momentul ăsta, dansul nu e pentru gay, e pentru gentlemeni, nu e pentru fete bătrâne, e pentru fete care ştiu să îşi pună corpul în valoare (app, dansul formează un corp superb). Şi pentru cei care încă mai râd, nu oricine poate dansa. Probabil voi nu o puteţi face şi vă ascundeţi frustrarea sub râs. Chiar ai nevoie de talent pentru aşa ceva. Restul, keep dancing. Savuraţi-vă dependenţa. Poate peste câţiva ani am plăcerea să vad şi o şcoală latino în oraş, poate şi un festival. Cine ştie...
joi, 4 martie 2010
Că tot veni vorba...
Am uitat să menţionez la început...blogul "s-a născut" pentru că am nevoie de el întrun proiect. Trebuie să scriu despre tot felul de chestii care se întâmplă în jur şi pe care eu le observ şi le comentez aici. Uneori voi mai scrie şi despre altceva, dar în principal asta va fi tema: activismul civic. Accept sfaturi, critici, propuneri.
Gala de premiere a Concursului National de Creaţie "Vasile Alecsandri" Ediţia a IV-a
Îmi cer scuze că scriu după aproape o săptămână de acest eveniment, dar nu prea am avut chef şi să zic, nici timp, deşi nici nu am încercat să îmi fac.
Să vă explic în ce constă concursul ăsta. În perioada octombrie-noiembrie se trimit din toată ţara creaţii: poezie, proză, dramaturgie, traduceri în franceyă şi engleză din anumite texte de Alecsandri stabilite dinainte . Mai există şi secţiunea de ex-libris care probabil vă întrebaţi ce înseamnă şi veţi fi deyamăgiţi să aflaţi că nu ştiu să vă explic astfel încât să înţelegeţi. De obicei premierea se ţine în decembrie, dar din cauya gripei porcine abia acum am avut ocazia să o susţinem, pierzând între timp şi sponsorizarea principală. Lucrările se premiază în mod anonim, având ca titlu motto-uri, pentru a nu apărea discuţii ca s-a premiat numele în locul lucrărilor. Lucrările premiate se publică întro antologie care apare la fiecare ediţie şi care e dată fiecărui câaştigător.
Revenind... opinii despre eveniment....a fost ca orice premiere, cu multe discursuri, unele mai interminabile ca altele, muzică de pian oferită de un coleg de generaţie. Cântă superb tipul, prezentarea ediţiei de anul trecut de mine si caştigătoarea de anul trecut, care pot să zic, a ieşit ok.
Cât despre premii, l-am făcut fericit pe d. director că am luat trofeul concursului la secţiunea poezie si alte vreo 2 premii III la proză, respectiv poezie in limba franceză. Atât de fericit că mi-a dat două bucăţi în semn de felicitări. Acum veţi spune woow, ce tare. Băi, sincer, e aiurea să fii premiat pe timp de criză. Pentru toate premiile astea am primit 2 milioane, şi astea din partea comitetului de părinţi, pardon, Asociaţia de părinţi, şi numai pentru că sunt elevă în liceul asta. Premianţii din alte părţi, unii din celălalt capăt de ţară..de prin Satu-Mare şi alte părţi nu am primit decât un caron pe care scrie Diplomă pe un fond frumos.
Acum mă mulţumesc şi cu atât şi cu premiul Glissando, care constă întrun voucher. De 100 de lei mi-am luat ce cărţi am vrut...adica 3 pentru care am plătit şi diferenţa de 28 de lei. Dar nu mă plâng. Important e că a avut loc acest concurs, trecând peste criză şi că în fiecare an ia amploare, tinerii scriu din ce în ce mai bine, cum a zis şi Edward Avram, prof. câştigător al concursului în 2007, care de altfel, a vorbit foarte frumos de drumul bun pe care îl ia literatura în România.
Per total a fost frumos, interesant şi sperăm să mai fie şi ediţii viitoare. Înscrieţi-vă, nu aveţi nimic de pierdut. Spun asta din proprie experienţă. Succes în ale creaţiei!
http://9bgrupamica.edublogs.org/laureati/
Să vă explic în ce constă concursul ăsta. În perioada octombrie-noiembrie se trimit din toată ţara creaţii: poezie, proză, dramaturgie, traduceri în franceyă şi engleză din anumite texte de Alecsandri stabilite dinainte . Mai există şi secţiunea de ex-libris care probabil vă întrebaţi ce înseamnă şi veţi fi deyamăgiţi să aflaţi că nu ştiu să vă explic astfel încât să înţelegeţi. De obicei premierea se ţine în decembrie, dar din cauya gripei porcine abia acum am avut ocazia să o susţinem, pierzând între timp şi sponsorizarea principală. Lucrările se premiază în mod anonim, având ca titlu motto-uri, pentru a nu apărea discuţii ca s-a premiat numele în locul lucrărilor. Lucrările premiate se publică întro antologie care apare la fiecare ediţie şi care e dată fiecărui câaştigător.
Cât despre premii, l-am făcut fericit pe d. director că am luat trofeul concursului la secţiunea poezie si alte vreo 2 premii III la proză, respectiv poezie in limba franceză. Atât de fericit că mi-a dat două bucăţi în semn de felicitări. Acum veţi spune woow, ce tare. Băi, sincer, e aiurea să fii premiat pe timp de criză. Pentru toate premiile astea am primit 2 milioane, şi astea din partea comitetului de părinţi, pardon, Asociaţia de părinţi, şi numai pentru că sunt elevă în liceul asta. Premianţii din alte părţi, unii din celălalt capăt de ţară..de prin Satu-Mare şi alte părţi nu am primit decât un caron pe care scrie Diplomă pe un fond frumos.
Acum mă mulţumesc şi cu atât şi cu premiul Glissando, care constă întrun voucher. De 100 de lei mi-am luat ce cărţi am vrut...adica 3 pentru care am plătit şi diferenţa de 28 de lei. Dar nu mă plâng. Important e că a avut loc acest concurs, trecând peste criză şi că în fiecare an ia amploare, tinerii scriu din ce în ce mai bine, cum a zis şi Edward Avram, prof. câştigător al concursului în 2007, care de altfel, a vorbit foarte frumos de drumul bun pe care îl ia literatura în România.
Per total a fost frumos, interesant şi sperăm să mai fie şi ediţii viitoare. Înscrieţi-vă, nu aveţi nimic de pierdut. Spun asta din proprie experienţă. Succes în ale creaţiei!
http://9bgrupamica.edublogs.org/laureati/
"Eu particip" sau "Educatie pentru democratie"
Ma bucură faptul că se introduc în şcoli tot mai multe şi mai diverse proiecte, mai nou pentru educaţia tinerilor ca cetăţeni. Azi a început trainingul pentru proiectul Eu particip sau Educaţie pentru democraţie(nu am reţinut exact care din ele e numele). Important e că au fost vreo 30 de elevi la ora 13:00 în amfiteatru, cei aleşi în urma selectării pe baza unor scrisori de motivaţie si a unor CV-uri. Ideea e că pe parcursul lunii martie ne întâlnim în fiecare joi cu Răzvan, un tip foarte drăguţ şi carismatic, cu multe funcţii importante in politica română şi europeană, care trebuie să ne explice rolul fiecărui organ public(sper că e corect termenul). Şi la sfârşitul trainingului vom şti ce funcţii are fiecare politician, şi cui trebuie să ne adresăm ca cetaţeni ai acestei iubite Românii.
E un început că cineva e interesat ca noi, simplii tineri cetăţeni să ne cunoaştem drepturile şi să comunicăm cu drăguţii de politicieni (din câte am înţeles vor veni şi ei la următoarele întâlniri).
La finalul acestor întâlniri se vor alege parcă 10 elevi care vor face o vizită la Parlament şi vor cunoaşte oameni importanti.
Până atunci, profitaţi de ore toţi participanţii, sunt amuzante şi chiar se învaţă lucruri faine din ele. Şi să nu uităm de trainer, care e un drăguţ.
E un început că cineva e interesat ca noi, simplii tineri cetăţeni să ne cunoaştem drepturile şi să comunicăm cu drăguţii de politicieni (din câte am înţeles vor veni şi ei la următoarele întâlniri).
La finalul acestor întâlniri se vor alege parcă 10 elevi care vor face o vizită la Parlament şi vor cunoaşte oameni importanti.
Până atunci, profitaţi de ore toţi participanţii, sunt amuzante şi chiar se învaţă lucruri faine din ele. Şi să nu uităm de trainer, care e un drăguţ.
sâmbătă, 27 februarie 2010
Tansparent intro lume materiala
Un om sta pe marginea bordurii, langa ghiseul de bilete. Sta incovoiat, cu privirea in pamant, mainile impreunate, si se uita in jos, ai zice spre pantofii uzi, rupti si murdari. Sau ai putea crede ca astepata pe cineva. Probabil asteapta Moartea, sa il duca ea unde o sti, sa ii dea haine de drum si sa scape de zdrentele pe care le poarta si care sunt mereu pe el de cine stie cate ierni. Plange si nici macar nu incearca sa se ascunda....sa pastreze ideea ca "un barbat nu plange niciodata". Cui ii pasa?
De un minut de cand il privesc au trecut zeci de oameni pe langa el..fara ca macar sa intoarca privirea spre el, ca si cum ar face parte din peisaj. "De ce am incerca sa il ajutam? Nu avem si noi problemele noastre?" Pentru ca suntem oameni? Pentru ca am creat o societate pentru a supravietui? Pentru ca daca nu suntem uniti nu vom reusi niciodata? Pentru ca si pentru ca... Pentru ca atunci cand vezi un animal ii dai ceva de mancare, incerci sa ii faci un bine, atat cat poti. Si nici asta foarte des nu se intampla. Unde a disparut umanitatea din noi? Unde sunt principiile si pe unde ne umbla constiinta?
"Cu ce sunt eu vinovat ca e ala amarat pe marginea strazii? Sa munceasca!" O idee care a trecut prin mintea multora ca o incercare de dezvinovatirii de o vina pe care nu o avem. De fapt purtam toti o parte de vina. Prin simplul fapt ca trecem pe langa el fara nicio tresarire de muschi. S-a gandit cineva ca omul acela poate nu are nevoie de bani, desi putin probabil ,dar poate ca are nevoie de un zambet, de o incurajare, o noua speranta in viata si in Om.
"El a gresit.Sa se descurce". Cine a trecut prin viata fara sa faca o greseala? Nu e ca si cum ai fi avut vreo lectie de invatat, nu ai invatat-o si ai picat examenul. Examenul are mereu "intrebari" la care nu te asteptai, la care ai nevoie de ajutor sa treci peste ele. Si daca ajutorul nu vine din partea noastra, care ii suntem apropiati, care il vedem zilnic stand pe marginea bordurei, gandindu-se si plangand, atunci de unde sa vina?
"Sa munceasca!" Unde? I s-a oferit vreun loc de munca pe care l-a refuzat? Nu prea cred.
Daca nu noi sa avem grija de oamenii "nostri", atunci cine? Cum putem sa ne pastram umanitatea cand cazuri ca cel al omului de pe marginea bordurei vedem la fiecare colt? Cand priviri indiferente te izbesc de cand deschizi ochii pana se intuneca si nu mai vezi nimic...
Feminitatea secolului XXI
Urci in autobuz cu gandul ca ai 15 minute doar cu gandurile personale si cu multi oameni in jur pe care ii poti ignora cu putin efort...
Pe scaunele din fata doua fete tacute, comune, cu priviri sictirite.
"-Fa, o mai stii pe aia care se dadea la Ionut?"
"-Da fa, proasta aia cu ochi albastri, nu?"
"-Ce am batut-o fa....am luat-o de par, am invartit-o si i-am dat cateva bucati, am zgariat-o pe fata"
"-Aa...da si eu am batut-o pe aia"
"-Pai cum fa, daca se da la Ionut...auzi cum a venit imbracat la discoteca..cu o fosta scurta si cu maieu decoltat"
"-Da arata bine proasta"
"-Pai da si Ionut se uita dupa ea.Cum sa n-o bat?"
Discutia are loc cu voce tare, sa stie lumea din autobuz cu cine are de-a face si se termina cu rasete vulgare, insotite de vreo 2-3 injuraturi. Cum sa nu fie desconsiderate femeile din ziua de azi daca astfel de exemplare merg libere pe strada si isi spun "fete", de fapt "fa", pe care il vom luam ca o prescurtare de la "fata".
Inteleg, vrem egalitate in drepturi cu barbatii, si noi putem face ce fac ei, in unele domenii deja i-am intrecut.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne masculinizam, sa nu mai fim femei. Femeia e ceva sublim, e inspiratia principala in ARTA, e partea frumoasa a frumosului. A fi delicata, diafana si mereu stralucitoare prin insasi natura ei, asta inseamna a fi femeie. Cum mai poti cauta la o femeie ceea ce o face femeie, cand mereu in autobuz auzi cate o discutie din asta, daca nu si mai rau, cand in loc sa zambeasca inocent fetele care mai tarziu vor deveni femei, mame, injura cu tigara in gura si eventual scuipa atat de vulgar? Opriti imaginea gresita care se face despre noi! Fiti feminine, invatati arta seductiei, invatati ce inseamna misterul. Poate mai avem o sansa...
Pe scaunele din fata doua fete tacute, comune, cu priviri sictirite.
"-Fa, o mai stii pe aia care se dadea la Ionut?""-Da fa, proasta aia cu ochi albastri, nu?"
"-Ce am batut-o fa....am luat-o de par, am invartit-o si i-am dat cateva bucati, am zgariat-o pe fata"
"-Aa...da si eu am batut-o pe aia"
"-Pai cum fa, daca se da la Ionut...auzi cum a venit imbracat la discoteca..cu o fosta scurta si cu maieu decoltat"
"-Da arata bine proasta"
"-Pai da si Ionut se uita dupa ea.Cum sa n-o bat?"
Discutia are loc cu voce tare, sa stie lumea din autobuz cu cine are de-a face si se termina cu rasete vulgare, insotite de vreo 2-3 injuraturi. Cum sa nu fie desconsiderate femeile din ziua de azi daca astfel de exemplare merg libere pe strada si isi spun "fete", de fapt "fa", pe care il vom luam ca o prescurtare de la "fata".
Inteleg, vrem egalitate in drepturi cu barbatii, si noi putem face ce fac ei, in unele domenii deja i-am intrecut.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne masculinizam, sa nu mai fim femei. Femeia e ceva sublim, e inspiratia principala in ARTA, e partea frumoasa a frumosului. A fi delicata, diafana si mereu stralucitoare prin insasi natura ei, asta inseamna a fi femeie. Cum mai poti cauta la o femeie ceea ce o face femeie, cand mereu in autobuz auzi cate o discutie din asta, daca nu si mai rau, cand in loc sa zambeasca inocent fetele care mai tarziu vor deveni femei, mame, injura cu tigara in gura si eventual scuipa atat de vulgar? Opriti imaginea gresita care se face despre noi! Fiti feminine, invatati arta seductiei, invatati ce inseamna misterul. Poate mai avem o sansa...
vineri, 26 februarie 2010
Draga Soare, te iubesc!
Am fost atat de trista cand ai plecat...Simteam ca nimic nu mai are sens in viata mea si ca buzele imi erau cusute cu fire de sange, cusute sa nu mai zambeasca niciodata. Imi taraiam picioarele, devenite deodata grele prin balti, prin noroi, prin ramasite de ploaie amagitoare. Calcam pe mizeria care se lipea de mine ca un blestem nenorocit de care nu puteam scapa nici macar sperand...
Credeam ca ma va purifica de dragostea pe care ti-o port. Credeam ca ma voi simti proaspata si gata sa iubesc din nou. Dar nu facea decat sa spele sperantele, visele nebunesti pe care mi le-ai inspirat, fericirea care imi ramasese ca o ultima imagine a ta.
Unde esti acum, Soare? Pe cine iubesti si cine te iubeste? Zilele in care iti mai amintesti de mine si imi mai trimiti cate o raza sunt singurele care ma tin in viata, care imi ajung sa trec prin lumea asta fada, fara sa las urme, fara sa sper si fara sa zambesc.
Dar stiu ca te vei intoarce la mine, Soare...stiu ca nu m-ai putut uita, ca vei veni inapoi. Iti simt caldura, mirosul, mangaierile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)